O femeie a aruncat pe podea aproximativ 13000 de monede. Cum arată rezultatul final

Pennies sunt ceva ce mulți oameni nici nu bagă de seamă. Sunt asemănători monezii noastre de 1 ban sau de cinci bani și se găsesc peste tot, de la pernele de pe canapea și până în parcarea magazinelor.

Nimeni nu își bate capul atunci când pierde un penny.

O femeie strânsese atât de multe astfel de monezi mici, încât într-o zi a început să se gândească la modul în care le-ar putea folosi într-un mod creativ. Și nu a durat mult până să își dea seama ce ar putea face cu ei.

Tonya Tooners a împărtășit pe Imgur la ce s-a gândit ea și cum a folosit monezile învelite în cupru.

Pentru că este puțin probabil să vezi așa ceva oriunde, aceasta a început să creeze un model în mijlocul camerei din micuțele monezi. Pentru proiectul ei, ea a folosit aproximativ 13.000 de bani, adică doar 130 de dolari.

A mai folosit și 10 sticle de clei și niște mortar pe care el-a găsit la subsol, de asemenea, și niște rășină care a fost puțin mai scumpă decât cleiul.

Tonya a început prin măsurarea zonei și localizarea precisă a centrului podelei. După aceea, a tras o axă pe care să o folosească ca un ghid și a început să lipească puțin câte puțin monezile, pentru a le da forma unui diamant.

A lăsat totul să se usuce apoi, iar când și-a dat seama ce a făcut, a fost extrem de mulțumită. Într-adevăr, după o muncă atât de migăloasă care necesită atât efort, munca i-a fost răsplătită, iar acum camera arată foarte bine.

Chiar dacă a fost nevoie de mult timp, totul a meritat cu prisosință. Iată ce a realizat din 13000 de monezi:

Sursă: Magazinul de case