Viorel Manoilă locuiește în prezent în subsolul unui bloc situat în Piața Iancului din București. Bărbatul de 45 de ani visează la un adăpost unde să-și poată ține cei doi copii, însă se teme că va ajunge din nou pe străzi.
Viorel n-a avut niciodată un acoperiș deasupra capului
“N-am semnat nimic, nici un contract, îmi dau banii în mână, la sfârșitul zilei. Cam o sută, o sută douăzeci de lei ne dă șeful la fiecare. Au fost și chinezi, și vietnamezi, de toate neamurile, acum au plecat”, spune Viorel.
Își amintește că “a turnat betoane peste betoane”, a lucrat de sus până jos, de la zecile de cripte din subsolul Catedralei până la schelele din jurul turlei mari. E bucuros să muncească, să fie util.
„Sunt Viorel. Și sunt universal” “Fac de toate, pot să ridic o casă de la temelie, singur. Pun instalații, parchet, faianță, geamuri, clanțe, dau cu lavabil, gletuiesc, sunt universal. Și nu iau mult, iau foarte puțin. Mă uit la om, las din preț”, spune el.
Când avea 5 ani, mama l-a abandonat la orfelinatul din Negrești, Vaslui. Viorel nu-i spune mamă, îi spune “cea care mi-a dat viață”.
De la orfelinat, băiatul a luat-o, încet, încet, pe străzi
A terminat 12 clase, a învățat meserie și a plecat în lume. Unde-a văzut cu ochii: “la Vaslui, Bârlad, Orșova, Galați, București, pe unde n-am fost…”
Viorel universalul are principii. Nu cerșește. “Nu cere un leu de pâine, dacă îi e foame. Stă flămând, așa… Întreabă dacă poate să ajute”, povestește tanti Lidia, o femeie de 61 de ani, care, în așteptarea deciziei de pensie, vinde plasturi la colțul străzii, în Iancului.
“Noi”, adaugă tanti Lidia, arătând spre florăresele vecine, “noi îl știm de mulți ani pe Viorel. Dacă-l chemam să mănânce cu noi, venea, dar trebuia să insistăm. Nu cerea niciodată”.
Femeia își amintește cum l-a cunoscut pe Viorel: l-a văzut ținându-și copiii mici sub haină și umblând de colo, colo, după un loc unde să încălzească laptele. Doi copii în brațe și o pătură în diplomat Viorel are o fetiță, Maria, care face 8 ani în ianuarie, și un băiețel, David, 7 ani.
Mama copiilor i-a părăsit când cei mici aveau 3 ani, respectiv 2 ani
Filmulețele de familie, albumele de familie… Cine mai are timp de așa ceva când locuiește pe stradă? Când vine vorba de amintiri, Viorel pomenește de camerele de supraveghere de la supermarketuri.
De pildă, la Carrefour Băneasa, unde a lucrat o vreme ca paznic, “la securitate”, Viorel e convins că încă se păstrează înregistrările cu el, David și Maria, dormind toți trei în hol.
Cum dormea iarna cu doi copii mici, pe străzi? „Aveam un diplomat, scoteam pătura din el, ne înveleam bine… Spălam copiii la baia comunală sau baia de la Carrefour”, spune el. De la Asociația Șansa Ta, primea săptămânal o masa caldă și pachete cu alimente. Primește și acum.
Au dus-o așa vreo doi ani, până când Protecția Copilului a decis că e timpul să-i ia pe David și Maria. Acum Viorel își vizitează copiii la centrul de plasament din Străulești. „Oricum, nu pot să-i iau cu mine pe șantier, la betoane.
Trebuie să merg la serviciu, uneori și sâmbăta. La 6 mă trezesc, la 6.30 sunt acolo, la poartă, îmi iau ecusonul și mă apuc de treabă”, continuă el. Geniul bun al subsolului Puțini oameni rostesc atât de plin cuvântul “serviciu”. Ca să ai un serviciu, trebuie să ai un adăpost, asta e teoria lui Viorel.
Să ai un “acasă” unde să vii de la serviciu și de unde să pleci la serviciu. Munca la Catedrală e un serviciu bun, un serviciu stabil, deși Viorel nu e chemat în fiecare zi. E un serviciu plătit. În lunga lui carieră de meșter ambulant, Viorel a fost amăgit de multe ori la plată.
Acum doarme, că locuiește e mult spus, într-un subsol al unui bloc din Piața Iancului. De doi ani stă aici. Nu degeaba. E om bun la toate pe casa scării. Dă cu var, repară ce e de reparat. Sursa: Libertatea