Irina Rimes a trecut prin clipe grele chiar în noapte de Revelion, când a trebuit să fie operată de urgență din pricina unei hemoragii interne. Acum ea a ajuns acasă și se simte bine, așa că a postat
un mesaj lung pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre anul 2019 care nu a fost deloc unul bun pentru ea, dar și despre zilele petrecute în spital.
Irina Rimes, despre timpul petrecut în spital și anul foarte greu pe care l-a avut
„In noaptea dintre ani m-am trezit din anestezie cu o picătura de șampanie pe buze. Era 00:00, asistentele din sala de reanimare au avut grija de mine sa simt și eu ca e sărbătoare, au deschis geamurile
sa aud sunetul de-afara și mirosul de artificii. Cele mai drăguțe asistente ever. A doua zi am petrecut-o tot in reanimare , am fost spălată, hrănită și găurită la fiecare 3 ore pentru analize.
Astăzi am mai tras câteva dureri infernale dar după ce mi-au sos tubul din burta , m-am simțit ca noua. Umflata la fata , vânata pe sub ochi și pe la toate incheieturile, am intrat frumoasa de tot in 2020. Dar nu-i bai. Astăzi am “răsfoit” instagramul și toate postările erau despre “ce m-a învățat 2019” . Am stat sa ma gândesc ce m-a învățat pe mine 2019. NIMIC! Nu m-a învățat nimic.“
Artista a povestit despre anul care tocmai a trecut
Se pare că lucrurile nu au mers deloc bine pentru ea, însă a realizat că este o femeie puternică și poate să zâmbescă în continuar eindiferent de greutățile pe care le întâmpină.
„Pentru mine 2019 a fost un an greu și s-a terminat și mai greu. Poate cel mai greu an din toată viața mea. Și nu știu de ce mi-a fost dat sa îndur toate greutățile acestui an și ce trebuia sa invat din ele , sau de ce a trebuit sa îndur atâtea ca sa invat ceva.
Puteam sa invat din greșelile altora, cum o făceam de obicei, dar anul 2019 a hotărât ca trebuie sa-mi dea o lecție. Pana in ultimul ceas. Îmi pare rău, anule, dacă n-am înțeles ce ai vrut sa-mi transmiți. Și , mai ales, mi-e ciuda pe tine ca nu m-ai lăsat sa ajung la Iași sa cant de Revelion. Un singur lucru am realizat: sunt o femeie puternica, am trecut prin toate și la final am zâmbit.“
Se pare că totul este bine acum și Irina Rimes a fost externată și a putut în sfârșit să ajungă cu bine acasă.
„Acum sunt in drum spre casa după 4 zile de dureri infernale și zâmbesc. Zâmbesc ca a trecut și zâmbesc ca am realizat ca am in jurul meu oameni mulți cărora le pasa de sănătatea mea. Mulțumesc anului 2019 pentru asta, pentru ca mi-a reamintit ca nu sunt singura. Și ca pot sa înfrunt orice!“
Irina a ținut să mulțumească și medicilor care au tratat-o, de care ea a fost foarte mulțumită. De asemenea le-a mulțumit și fanilor, prietenilor și celor care s-au rugat pentru ea.
„Acum sunt in drum spre casa după 4 zile de dureri infernale și zâmbesc. Zâmbesc ca a trecut și zâmbesc ca am realizat ca am in jurul meu oameni mulți cărora le pasa de sănătatea mea. Mulțumesc anului 2019 pentru asta, pentru ca mi-a reamintit ca nu sunt singura. Și ca pot sa înfrunt orice!“ sursa:stiritv