Alocațiile copiilor vor fi tăiate. Potrivit Cancan.ro, alocațiile vor fi micșorate începând din prima lună a anului 2020. Se pare că trebuie îndeplinită o regulă.
Din ianuarie 2020, alocațiile copiilor vor fi tăiate
UN proiect de lege a fost inițiat în urmă cu câteva zile. Acesta se referea la alocațiile copiilor, care ar putea fi tăiate începând
cu 1 ianuarie 2020. Însă, există o modalitate prin care copiii pot beneficia în continuaree de alocații întregi, din partea statului.
Elevii care vor să beneficieze de alocații întregi trebuie să nu aibă multă absențe nemotivate, altfel aceștia vor pierde un procent considerabil de 20% din alocații.
Modificarea vine în urma unui proiect de lege prezentat recent, în căruia se pun majorări anuale. Conform Bugetul.ro, în județul Vaslui, această procedură a fost deja aplicată, iar mai bine de 400 de familii au fost afectate, după ce elevii au avut absențe nemotivate prea multe.
„În luna august a fost suspendată plata alocațiilor de susținere a familiei pentru un număr de 427 de familii, suma aferentă fiind de 88.741 lei. Alocatia pentru sustinerea familiei a fost diminuata de la plata în proportie de 20%,
respectiv 50% pentru un numar de 539 de familii cu suma de 25.716 lei. Numarul total de absente scolare nemotivate transmise de Inspectoratul Şcolar Judetean catre institutia noastra a fost de 1.869”, a declarat Sorin Prepelita, directorul AJPIS Vaslui.
Elevii cu un număr mare de absențe nemotivate, vor primi mai puțini bani
Un elev care obține între 10 și 19 absențe nemotivate va primi o alocație micșorată cu 20%, iar dacă numărul absentelor nemotivate este mai mare de 20, elevul nu va mai primi deloc alocație.
Mai mult, ajutoarele sociale acordate familiei vor fi suspendate. Cu ajutorul acestei măsuri, statul încearcă să limiteze abandonul școlar, care a atins deja o cotă alarmantă. sursa:redactia.ro