Veste proastă pentru toți pensionarii care își primesc banii prin intermediul Poștei Române.
Luni dimineața instituția a emis un comunicat de presă în care a anunțat că în luna ianuarie plata pensiilor se va decala, așa cum se întâmplă la fiecare început de an.
Poșta Română a anunțat că plata pensiilor de va decala în luna ianuarie
Poșta Română precizează, potrivit comunicatului, că într-o lună obişnuită primeşte prima parte
a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate, dar acum banii ajung în conturi în data de 7 ianuarie.
„Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an,
când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui
factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile”, se specifică în comunicat.
„În ianuarie ne aflăm într-o situaţie specială, ca urmare a închiderii de an din instituţiile Statului.
Acum, la început de an, lucrurile încep să se aşeze şi să fie alimentate de energia caracteristică acestei perioade. Poşta Română va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie.
Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie,
fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, potrivit sursei citate. sursa:stiritv