COD RUTIER 2020. Ministrul Sănătății, Victor Costache, dezvăluie că se lucrează în Guvern la un proiect de limitare a vitezei
în localitate de la 50 la 30 km/oră. Ministrul spune că astfel încearcă să reducă poluarea în marile orașe.
COD RUTIER 2020. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat, sâmbătă, în timpul unei conferințe care a avut loc la sediul PNL Iași,
că Ministerul Mediului lucrează la un proiect care să limiteze viteza de deplasare în localitate la 30 km/oră. La conferință era prezent și ministrul mediului, Costel Alexe.
Dacă pot da din casă (…) soluţie la care lucrează colegii, dar nu o să fie populară şi o să ne certaţi. Este o soluţie
care s-a adoptat la nivel european. Primul lucru pe care îl faci, limitezi viteza, se limitează la 30 la oră. Dar, probabil, colegul meu nu a vrut să vă spună ca să nu îl certaţi prea tare.”,
a spus Victor Costache, ministrul Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul PNL Iași.
“Colegul” în acest caz era chiar Ministrul Mediului, care a evitat să intre în detalii, arată Newsweek România.
Două zile mai târziu, întrebat despre Ziarul de Iași în legătură cu acest proiect, ministrul Mediului,
Costel Alexe, a negat că s-ar fi dezbătut un proiect de limitare a vitezei auto în localitate la 30 km/h.
Alexe a spus că “acest lucru nu s-a discutat, nici măcar în glumă. Este în afara agendei noastre de lucru și nici nu face parte din planurile noastre”. sursa:romaniatv