Victoria Principal e una dintre cele mai îndrăgite actrițe din toate timpurile, dându-i viață, pe micile ecrane, celebrei Pamela din Dallas. Dar cum arată acum actrița de 70 de ani?
Pamela din Dallas, una dintre cele mai cuceritoare actrițe de la Hollywood
De-a lungul carierei sale, Victoria Principal, alias Pamela din Dallas, a fost o femeie extrem de curtată, grație frumuseții
sale răpitoare. Și-n anii de după retragerea oficială, actrița și-a păstrat trăsăturile fine și grația de odinioară.
Au fost, însă, și voci care au menționat de-a lungul timpului că actrița a exagerat cu operațiile estetice.
„Este hidoasă fără make-up”, a fost mărturia unei surse citate de un tabloid. Fiind căsătorită cu un chirurg
estetician, Victoria a recurs, pe ici-colo, la anumite ajustări. Însă, dă asigurări că nu a suferit nicio intervenție chirurgicală majoră.
Viața din prezent a Victoriei Principal
În prezent, Victoria Principal este retrasă la ferma sa din Arizona, unde are o proprietate impresionantă. În timpul liber, îi place să se plimbe de-a lungul vastei sale proprietăți și să se îngrijească de necuvântătoarele pe care le adăpostește.

Ea are, de asemenea, un adăpost de animale în California, unde aduce animale salvate pentru a le reabilita. „Am salvat și reabilitat animale care au fost neglijate și abuzate, care au nevoie de
îngrijire medicală, răbdare și iubire pentru a se recupera fizic, emoțional și spiritual. Aceasta nu este o organizație caritabilă, ci mai degrabă ceva la care am visat. Ele rămân să trăiască cu mine pentru tot restul vieții lor”, a declarat fosta actriță. sursa:redactia.ro