Prima reacție a Ucrainei după prăbușirea avionului din Iran

Președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, a confirmat miercuri dimineața că nu există

supraviețuitori, în urma prăbușirii  aeronavei Boeing 737 , care decolase din Iran.

Prima reacție a Ucrainei după prăbușirea avionului din Iran

Președintele ucrainean Zelenski a transmis într-un comunicat că Ucraina încearcă să stabilească

circumstanțele producerii accidentului și numărul morților.

„Sincere condoleanțe familiilor și apropiațiilor tuturor pasagerilor și membrilor echipajului”, a adăugat Zelenski.

Vă reamintim că avionul care transporta 176 de pasageri s-a prăbușit în apropierea aeroportului şi

a fost cuprins de flăcări în cel mai scurt timp. Un reprezentant al Ministerului de

Externe ucrainean a declarat că toți cei care se aflau în avion au decedat pe loc.

Deocamdată nu există o declaraţie din partea companiei Ukraine International Airlines.

‘Focul este atât de intens încât nu putem efectua nicio operaţiune de salvare. Avem 22 de ambulanţe,

patru autospeciale şi un elicopter la locul incidentului”, a declarat şeful Serviciului pentru

situaţii de urgenţă iranian, Pirhossein Koulivand, pentru postul de televiziune public iranian. sursa:stiritv