Luca Trapanese, un bărbat din Napoli, Italia, a adoptat-o pe Alba, o fetiță cu Sindromul Down, când aceasta avea doar 13 zile.
Mama naturală a copilei a abandonat-o din pricina stării ei, iar apoi, nu mai puțin de 20 de familii
care voiau să adopte copii „normali” au refuzat-o, a notat Mirror. Luca
Trapanese a primit custodia micuței Alba, care avea doar 13 zile.
„De la vârsta de 14 ani am participat fost voluntar și am lucrat cu persoane cu dizabilități și am simțit că am experiența necesară să mă descurc cu ea.
Când am ținut-o prima oară în brațe, am fost foarte fericit. Am simțit că este fiica mea!
Atunci a fost prima oară când am ținut în brațe un nou-născut.
Înainte de acel moment, mi-era frică. Dar când am ținut-o pe Alba, am știut că sunt pregătit să fiu tatăl ei”, a povestit Luca Trapanese.
Luca a început recent să-și spună povestea pe
Instagram și a strâns un număr de peste 130.000 de urmăritori în timp-record.
