Meteorologii din Australia au anuntat ca in urmatoarele zile, respectiv in weekend, sunt asteptate ploi puternice in zonele afectate de incendiile devastatoare.
Primele precipitatii importante au cazut deja, joi, 16 ianuarie 2020, in mare parte din statul Victoria, dar si in
New South Wales, acolo unde pompierii au profitat si au reusit sa stinga mai mult de 32 de focare.
Ploi puternice sunt prognozate pentru acest weekend, cele mai puternice fiind asteptate in regiuni din zona orasului
Sydney, capitala statului New South Wales, dar si in zona orasului Brisbane, capitala statului Queensland, potrivit dailymail.co.uk
Ploile au fost asteptate de luni de zile de oamenii care locuiesc in zonele distruse de uriasele incendii din
Australia, care au transformat in scrum milioane de hectare de padure si care au ucis cel putin 28 de oameni.
In timp ce ploile au venit ca un miracol pentru pompierii care lupta de luni de zile cu flacarile,
meteorologii au atras atentia si asupra pericolului cu care precipitatiile vin.
Astfel, ploile ar putea produce inundatii puternice, alunecari de teren si ar putea contamina apele cu cenusa ramasa in urma incendiilor.
De asemenea, meteorologii au explicat ca ploile vor fi insotite de descarcari electrice, astfel ca fulgerele ar putea provoca noi incendii in statele deja distruse de flacarile care ard inca de anul trecut, scrie observator.tv