Este cod galben de ninsori şi viscol în 26 de judeţe! La Rânca s-a depus un strat consistent de zăpadă

ANM a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol la munte şi strat consistent de zăpadă.

Alerta meteo este valabilă până în 29 ianuarie, ora 18:00.

La Rânca, stratul de zăpadă este unul important,

ninsorile revenind încă de luni în staţiune.

Astfel, potrivit meteorologilor,

la munte treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări,

îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor

depăși 80-100 km/h,

viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

Cantitățile de precipitații vor depăși local 15-20 l/mp, iar în Munții Apuseni,

în grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, peste 25 l/mp,

astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Potrivit ANM, precipitații, în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare,

vor fi și în Maramureș și în nord-estul Transilvaniei. Izolat vor fi depuneri de polei.

Temporar vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, cu rafale de 50-60 km/h.

Drumarii din zona montană sunt pregătiți să intervină

cu utilaje și cu material antiderapant, în caz de nevoie, pe DN 67 C, între Novaci și Rânca.

Dacă în wekendul trecut s-au înregistrat 14 grade și mult soare, de astăzi, iarna a revenit în Munții Vrancei.

La Lepșa astăzi, la ora 12, erau zero grade, vânt puternic și precipitații mixte. În Pasul Mușat,

pe drumul național 2D

ce leagă Vrancea de Covasna, la peste 1000 de metri altitudine, s-a depus un strat nou de zăpadă. sursa:romaniatv