Monica Tatoiu încasează o pensie fabuloasa: N-am acceptat să fiu plătită la negru

Monica Tatoiu este una din cele mai bogate femei din România, dar și una din cele mai bine plătite pensionare.

Încasează o pensie fabuloasă de la statul Român, iar Tatoiu spune că asta se datoreaza faptului că n-a acceptat să fie plătită la negru.

Cunoscută pentru excursiile în locuri numai exotice și pentru stilul său deloc inconfundabil, Monica Tatoiu încasează cat 12 pesionari cu cea mai mică pensie din România.

Pe lângă veniturile venite de la stat din pensie, Tatoiu a făcut avere și pe vremea când era directoarea uneia din cele mai mari companii de cosmetice din România.

La 63 de ani Tatoiu nu duce grija zilei de mâine si deseori pleacă în vacanțe în care un român salariat nici nu visează. Spune că în toți anii de muncă aceasta a avut carte de muncă și contracte în care a cotizat la fondul de pensii.

Recent a dezvăluit ce pensia sa este de peste 12.000 lei și este foarte mândră că a reușit să strângă acest fond de pensii care-i asigură o bătrânețe liniștită

„Mama a fost fată de deţinut politic, tata sârb. Pâna la 16 ani a fost cumplit, dar tatăl meu, fiu de ţăran, a depăşit asta,

era cel mai mare cardiolog. Tata câştiga 85.000 de lei pe lună când o Dacie era 50.000 de lei. Nu ne-a făcut casă, nu ne-a cumpărat maşini, ne-a dat educaţie”, declara în trecut femeia de afaceri, relatează cancan.ro.

Când s-a angajat ca direct la compania de cosmetice primea un salariu de 600 de dolari, iar după aceea a ajuns să aibă un salariu în cartea  de muncă de 10.000 de euro, echivalent în lei.

„Am făcut pian, balet. Am tablouri pe care le-a primit de la toţi pacienţii lui.

Mi-a dat mistria, restul l-am făcut singură, prin muncă. Nu am avut niciodată probleme cu banii”, a mai spus vedeta, potrivit sursei menționate anterior.

De aici se explică și de ce are pensia atat de mare.  Este una din cele mai bine plătite pensionare din România cu o pensie normală, neavand una specială.