Cozi uriașe la Vama Nădlac. Sute de mașini, la intrarea în România

Cozi uriașe, surprinse, marți seară, la Vama Nădlac. Sute de mașini se află la intrarea în România.

Șeful Poliției de Frontieră, chestorul Ioan Buda, a anunțat, astăzi, că în ultimele două săptămâni, zeci de mii de români s-au întors din Italia.

„Din Italia sau cei care au tranzitat Italia din 23.02 și până în prezent au intrat în țară 40.612 persoane,

dintre care peste 34.000 români și 3.80 italieni, 2.800 alte cetățenii”, a declarat Inspectorul General al Poliției de Frontieră,

potrivit antena3.ro.Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că convocat pentru miercuri la ora 11:00 o discuţie

cu premierul şi cu ministrul Finanţelor pe tema situaţiei create de îmbolnăvirile cu coronavirus.

Riscul unei pandemii rămâne ridicat, iar combaterea coronavirusului implică un efort coordnat la nivel naţional şi global,

a declarat preşedintele Klaus Iohannis după videoconferinţa cu şefii de stat sau de guvern din statele membre ale

Uniunii Europene pe tema măsurilor privind gestionarea COVID-19. Iohannis a certut românilor

să renunţe la deplasările care nu sunt necesare,

a avut un mesaj pentru românii din Italia, a avertizat cu privire la dezinformări şi a vorbit despre

cât de nocive sunt răfuilelile politice şi încercările unora

de a câştiga capital electoral prin găsirea vinovaţilor de serviciu.