ULTIMA ORA. Vremea se raceste accentuat, de sambata seara. Precipitatii mixte si vant puternic. Care sunt zonele afectate

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de vreme rece, precipitatii

mixte si intensificari ale vantului, valabila la nivelul intregii tari, incepand de sambata seara.

Conform prognozei, in intervalul 14 martie, ora 18:00 – 16 martie, ora 10:00, vantul va avea intensificari

temporare la munte, in sudul Moldovei si al Banatului, in Dobrogea, Muntenia si in cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafala de 50 – 70 km/h.

De asemenea, in noaptea de sambata spre duminica (14/15 martie) si in prima parte a zilei de duminica, aria

precipitatiilor va cuprinde regiunile sudice si sud-vestice. Ploile se vor transforma local in lapovita si ninsoare, iar cantitatile de apa vor depasi, izolat, 10 – 15 l/mp.

Valorile termice vor fi in scadere accentuata si vremea va deveni mai rece decat in mod obisnuit la aceasta data. In noaptea

de duminica spre luni (15/16 martie) se vor inregistra temperaturi predominant negative si se va produce bruma, iar in estul Transilvaniei minimele vor cobori sub limita gerului.

ANM mentioneaza ca se vor semnala intensificari ale vantului in noaptea de vineri spre sambata (13/14 martie) in Carpatii Meridionali si Carpatii de Curbura, cu rafale de 70 – 100 km/h si cu viteze mai reduse in sud-estul teritoriului.

Pe tot parcursul intervalului de prognoza, vremea se va mentine rece, mai ales in timpul noptilor si diminetilor, de la inceputul saptamanii viitoare, si local se va produce bruma.

Meteorologii precizeaza ca, in functie de evolutia si intensitatea fenomenelor meteorologice, vor actualiza informarea emisa vineri, precizeaza stirileprotv.ro.