Primul pacient român vindecat de coronavirus: „Nu e chiar aşa de rău cum pare”

Primul român diagnosticat cu noul coronavirus este unul dintre pacienții vindecați.

Sergiu Sgurescu a declarat că nu a avut nici un simptom specific infectării, dar starea este ca ”o răceală care se tratează”.

„Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus.

Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare”, a declarat Sergiu Sgurescu, pentru Mediafax.

Tânărul de 25 de ani, din comuna Prigoria, Gorj, a fost declarat pozitiv pe data de 26 februarie.

Ce spune primul român vindecat de coronavirus

El a fost internat la Institutul “Matei Balș” din Capitală. Pe 1 martie, Sergiu a fost externat, deoarece toate testele au ieșit negative, semn că virusul nu se mai regăsea în organismul lui.

Totuși, Sergiu Sgurescu nu a putut merge direct acasă, pentru că membrii familiei sale încă se află în carantină.

„Şi dacă e să fie, până la urmă e o răceală, o gripă care se poate vindeca, adică nu e aşa rău.

Nu trebuie să fie panică aşa mare, pentru că e o răceală care se tratează”, a mai spus primul român diagnosticat cu COVID-19.

Potrivit speciliștilor, rata mortalității din cauza infectării cu coronavirus este de 3,5%.

Din fericire, în România nu a murit nimeni din cauza coronavirusului, însă, până la momentul actual,

au fost depistate pozitiv 64 de persoane. sursa:spynews