VIDEO. Un preot din Sibiu a impartasit oamenii cu mana, in timpul epidemiei de coronavirus

Un preot din Sibiu a fost filmat in timp ce impartasea enoriasii cu mana, fara lingurita, desi Romania era in plina epidemie de coronavirus. Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza, i-a transmis preotului sa se autosuspende de la savarsirea Sfintei Liturghii „pana la constientizarea greselii”.

Slujba oficiata de profesorul de Drept Canonic de la Facultatea de Teologie „Andrei Saguna” din Sibiu a avut loc duminica, iar preotul Irimie Marga a impartasit enoriasii cu mana, fara lingurita, asa cum cere canonul bisericesc.

Imaginile filmate in biserica au ajuns pe Facebook si au fost vazute si de Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza, care i-a transmis preotului ca practica este una care poate deveni „sacrilegiu”, pentru ca a bagat mana in Potir.

„Prin filmarea si afisarea publica a acestei inovatii incercati sa obtineti sustinatori ai uneo practici neortodoxe total neadecvata si mult mai periculoasa decat cea existenta, lasand la o parte argumentarea teologica (…). Doar Sfantul Sinod poate aproba schimbarea unor practici, pentru momente speciale (…) Unele practici pot deveni sacrilegii, ca de exemplu introducerea degetelor in Potirul cu Sangele Domnului”, scrie IPS Streza.

Mitropolitul ii cere preotului sa se autosuspende de la savarsirea Sfintei Liturghii, „pana la constientizarea greselii”.

„Eu ca ierarh ma adresez preotului meu, nu prin act canonic scris, ci prin rugaminte intarita de autoritatea duhovniceasca a chiriarhului, de a va autosuspenda de la savarsirea Sfintei Liturghii, pana la constientizarea greselii, urmata de cainta si indreptare”, i-a scris IPS Laurentiu Streza preotului prof. Marga.

Mitropolitul a declarat pentru MEDIAFAX ca preotul Irimie Marga a impartasit copiii cu lingurita, apoi, pentru ca erau putini oameni in biserica, date fiind restrictiile din cauza epidemiei, a incercat aceasta „inovatie” pentru care a primit canon.

La randul sau, preotul Irimie Marga i-a raspuns Mitropolitului, spunand ca regreta ce a facut si ca postarile din mediul online au produs „o neasteptata polemica”. Acesta afirma, totodata, ca nu va mai repeta acest gest. sursa:fabricatinromania