Gigi Becali a donat peste 100.000 euro pentru Institutul Matei Balş. “Oamenii sunt bolnavi, ce să fac cu banii?”

Gigi Becali îi ajută cu echipament pe medicii de la Institutul Matei Balş, principala unitate

spitalicească din România unde sunt trataţi bolnavii de coronavirus.

Gigi Becali a declarat la România TV că a primit o solicitare oficială în scris prin care i se cerea ajutorul,

în baza relaţiei personale pe care o are cu directprul Institutului Matei Balş, Adrian Streinu Cercel.

“Am cumpărat computere, televizoare, mese, scaune. Tot ce mi-au cerut”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

Deocamdată sunt singurii care mi-au cerut ajutorul. Dacă vreun alt spital, din Bucureşti sau din ţară,

îmi cere ajutorul nu zic nu. Îi ajut, ce să fac cu banii? Oamenii sunt bolnavi“, a mai spus Gigi Becali.

Patronul FCSB a dezvăluit că până acum a cheltuit peste 100.000 de euro pentru materialele cerute săptămâna trecută de cei de la

“Matei Balş”, însă cheltuielile se află abia la început, abia de azi urmând să achiziţioneze măşti, halate şi alte echipamente,

toate în cantităţi foarte mari.

Chiar azi mă duc la bancă să mai plătesc o tranşă“, a mai afirmat Gigi Becali.

El a mai dezvăluit că anterior a mai ajutat Institutul Matei Balş cu peste un milion de euro, în lupta împotriva hepatitei C. sursa:Romaniatv