Mesajul emotionant al unui militar: „FEMEILE NU SUNT EGALE CU BARBATII”

Constantin Ciuca a postat pe contul de Facebook un mesaj emotionant despre femeile din prima linie in lupta cu coronavirusul:

„Eu am facut patru ani de liceu militar, si un an de armata la infanterie.

Adica, unul peste altul, am petrecut cinci ani in bocanci grei cu blacheuri care scrasneau peste pietre. Cinci ani incins la brau intr-o centura lata si groasa tintuita cu capse galbui de alama si stransa peste trupul meu tanar cu catarame de care imi atarnau grele pe coapse, purtatoare de moarte, incarcatoarele cu munitie. In ele, cartusele se aliniau ca boabele pe un cocean de porumb, gata sa intre pe teava si de acolo, mai departe in capul sau in inima cuiva, sa ii imprastie de-a pururi creierii prin pulbere.

Am facut marsuri lungi pe timp de zi si de noapte, am impuscat cerul negru cu trasoare galbene si rosii, am descarcat moarte din mitralierele transportoarelor blindate si am palmat tigari facute posta cu alti camarazi din pluton in timp ce, intre doua rafale, spuneam bancuri despre femei.

Si toate astea, supravietuind-le si depasindu-le, m-au facut sa cred ca sunt un barbat curajos. Neinfricat. Gata sa sar cu pieptul in fata oricarei amenintari si sa ma iau la tranta cu orice Goliath. Cu orice dusman! Si asta ma facea sa ma simt bine, sa fiu adica indreptatit sa ma bat cu pumnul in piept.

Zilele astea m-am uitat pe internet si am vazut femei cu masca aceea pusa pe fata.

Prima data am zambit.

Unora le statea bine, altora mai putin bine. Zic, ia te uita ce mai moda si pe capul lor acum, in vreme de molima! Si am dat sa trec mai departe.

Ceva m-a oprit insa.

Stiam ca din poza aceea cu femeia care adormise epuizata cu capul pe tastatura si cu masca pe fata intr-un salon de spital trebuia sa mai inteleg si altceva. Si, dandu-mi capul intr-o parte si gandindu-ma un pic la femeile astea, dintr-o data am inteles..

Pentru ca dintr-o data mi-am dat seama ca femeile nu sunt deloc egale cu barbatii.

Nu, nu. NICIDECUM!

Am simtit, la propriu, cum un val de sange mi-a zvacnit in piept si am avut o revelatie. O traire adanca. Am simtit, adica, acut ca fiintele acestea frumoase, delicate si de multe ori fragile, care stiu sa faca ciorbe acrisoare drese cu ou sau cu smantana, tocanite cu usturoi care miros de la o posta prin ferestrele deschise ale blocurilor si dupa care te lingi pe degete o saptamana, scumpele acestea care scot din cuptoarele aragazului tavi din care aburesc placinti cu branza sau cu mere, dupa care iti lasa gura apa, fiintele acestea dulci care vorbesc mult dar care iti poarta in trupul lor firav extazul si geamatul tau de barbat, nu sunt deloc egale cu barbatul.

Femeile acestea care, dimineata, isi mai gasesc inca timp, picotind, sa isi picteaze ochii si buzele in oglinda din baie doar pentru a aduce in lume un pic de armonie si frumusete in plus, care isi lasa copiii dormind dupa ce le-au pregatit micul dejun si l-au lasat pe masa pentru cand se vor trezi iar ele vor fi deja departe, care isi fac mai intai lista cu cumparaturile de la Carrefour si apoi isi pun masca pe figura, se mai privesc o data in oglinda si ies pe usa, nu sunt deloc egale cu barbatii.

Din simplul motiv ca femeile acestea isi pun masca pe fata si pleaca la RAZBOI.

Femeile acestea, care isi desprind dimineata copiii si sotii de la piept, ii pupa in graba ca sa nu cumva sa intarzie in menirea lor, care isi lasa in urma caldura caminului si isi pun masca pentru a pleca in spitale sa aiba grija de nenorocosii pe care i-a atins molima, SUNT SOLDATII acestui timp.

Femeile acestea sunt EROII acestei vremi!

Ele, aceste asistente medicale cochete, aceste doctorite toba de carte cu suvitele prinse in coc sa nu le iasa de sub masca, aceste femei de serviciu care isi petrec ziua cu matura si cu mopul in mana lustruind linoleumurile, si infirmierele acestea care duc si aduc plosca celor neputinciosi, toate cu masca pe figura, aflate chiar in bataia gloantelor, sunt EROINELE INCONTESTABILE ale vremilor astora.

Acolo in spitale, unde le vajaie pe la urechi virusii mai ceva decat gloantele si mortierele pe un camp de lupta, femeile acestea sunt, tacute si blande, constiincioase si firesti, delicate si incapatanate, EROINELE acestor vremi.

NU. FEMEILE NU SUNT EGALE CU BARBATII.

Ce am tras eu cu pistoalele si cu mitralierele in vant prin poligoane au fost doar jocuri de copil si exercitii de barbatie. Ritualuri de trecere. Nu a murit nimeni, nu a fost nimeni ranit, nu mi-am pus nicio singura clipa viata in pericol. Ce faceam noi ca barbati acolo cu tancurile si cu transportoarele blindate, cu baionetele si cu costumele antichimice, erau doar jocuri de copii, ca sa ne treaca timpul simuland. Bagatele. Gimnastica si atletism. Jocuri video in care aveai vieti infinite.

Ce fac femeile acestea care stau acum, zi de zi, fata in fata cu moartea, aparate doar cu o panza ieftina la gura este EROISM in forma lui pura! Simplitatea si firescul cu care ele se pun in fata mortii zambind din ochi si oferindu-si ajutorul celor atinsi sau celor care se sting, ma emotioneaza pana la lacrimi. Intr-un loc in care aerul din jurul lor contine mai multi virusi care le pot omori decat oxigen, ele raman mame, iubite, asistente, medici, femei de serviciu, infirmiere, functionare si isi vad de treaba cu o naturalete a generozitatii care pe mine ma copleseste.

FEMEILE NU SUNT EGALE CU BARBATII.

Ele sunt un soi de alcatuiri omenesti care au o simplitate a sacrificiului si o naturalete a suferintei pe care nu o vei gasi niciodata la barbati. Ele au un firesc al daruirii care seamana cu bunatatea lui Dumnezeu. Ele dau lumii din jurul lor frumusete si ajutor. Sunt mereu preocupate sa faca ceva. Sunt mereu ingrijorate ca cineva ar putea sa sufere sau ca cuiva ar putea sa ii lipseasca ceva.

Iar daca sunt iubite si protejate, ele aduc pe lume si ne dau tuturor oameni noi, proaspat veniti pe lume, baieti si fetite, ca sa nu ne imputinam si sa nu disparem.

Eu si barbatii ceilalti cu mitraliere in spinare, cu bocanci grei in picioare, plini de cartuse aducatoare de moarte, eram chiar niste caraghiosi.

Noi, printre o tigara si o alergare NE JUCAM DE-A MOARTEA. Femeile acestea care isi vad de treaba doar cu o bucatica de panza la gura, SE JOACU CU MOARTEA.

PENTRU VIATA ALTORA!

Dumnezeu sa le aiba in paza si sa le dea sanatate!
Iar noi, pretuire si dragoste!”