În criza virusului Covid-19, românii au încredere în Raed Arafat. Președintele României este pe locul patru

Marius Pieleanu a arătat luni seară, la Antena 3, că populația României are o încredere foarte mare în activitatea lui Raed Arafat.

Un sondaj Avangarde realizat în perioada 28-29 martie 2020 arată care sunt personalitățile despre care românii au o părere bună. 

Românii au încredere în secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, arată sondajul.

1. Raed Arafat  – 25% dintre cei chestionați au foarte multă încredere 

2. Profesorul Streinu Cercel – 16% 

3. Ministrul Sănătății Nelu Tătaru – 6%

4. Președintele României Klaus Iohannis – 5%

5. Primul Ministru Ludovic Orban – 4%

6. Ministrul de Interne Marcel Vela – 4%.

„Raed Arafat este primul român care nu are legătură cu istoria sportului sau a culturii din

România și nici cu istoria politicii postdecembriste care înregistrează un scor absolut fabulos.

Practic, 80% dintre români au încredere multă și foarte multă într-un om care birocratic, administrativ, modest,

face de ani de zile ceea ce ar fi trebuit să facă statul de la înființarea sa”, a spus Marius Pieleanu, luni seară, la „Sinteza zilei”.

Sondajul a fost efectuat în perioada 28-29 martie 2020, pe un eșantion de 950 de subiecți.

Sondajul a fost făcut prin metoda Cati (interviuri telefonice), având o marjă de eroare de 3,2% pentru un nivel de încredere de 95%. sursa:antena3.ro