Medic din Romania: Se lasa intunericul peste Romania. Pretutindeni. Dar nu peste tot. Nu de tot. Nu acum…

Medicul Gabriel Diaconu a postat inca un mesaj emotionat pe pagina sa de Facebook:

„Rugati-va noptile care vin, pana rasare lumina.

Cei care credeti, rugati-va Bunului. Rugati-va Tatalui. Rugati-va Mamei.

Eu nu cred, si v-am spus-o deja.

Asa ca ma rog Bunatatii.

Exista urat pe lumea asta. Exista glod, noroi, exista rau si rautate. Exista indiferenta.

Exista in schimb bunatate. O bunatate cat aschia, cat ciobul. Dar exista, incontestabil, in fiecare din noi. Si asta ne defineste, oricat am cauta alte semne, umanitatea.

Nu, nu e capacitatea de-a face rau. Rau poate face si-un vierme intestinal. Rau poate face o pala de vant venita la momentul nepotrivit. Regulile Universului sunt reci. Haosul cauta ordine, si din ordine ai haos la loc. Pierduti la gramada pe-un crampei de vanzoleala repetitiva orbitala, suntem noi cei inzestrati cu o cautare morala a binelui, si-a bunatatii.

Da, stim sa ducem razboaie, sa omoram, sa obliteram din existenta specii, flora si fauna. Stim sa distrugem planeta prin cataclism nuclear. Stim, mai mult, sa luam alte specii si sa le asmutim unul impotriva celuilalt, fie ca e armament chimic, fizic ori biologic. Noi, oamenii, ne-am pus creativitatea in slujba intunericului pentru ca lumina, de fapt, ne atrage, ca o fatalitate himerica.

Lucrurile sunt pline de seva, de simt si nuanta cand te uiti din ce in ce mai atent la om. Inchide ochii. Zilele acestea sunt maini tremurande care bat la usi la care n-a mai batut, de demult, sau niciodata, nimeni. Asteapta un batran dincolo de ele. Asteapta o familie mai nevoiasa. Asteapta un bolnav, un olog, un pierdut cu sufletul. Pentru ca Bunatatea, careia ma rog, face astfel de fapte posibile, chiar si cand disperarea pare ca acopera tot.

Ma predau bunatatii, pentru ca mi-a fost incredintata de parintii mei, carora le-au dat-o in schimb parintii lor. Bunatatii celor care stiu salva vieti. Cea care poate alina suferinta. Acea bunatate capabila sa dea un indemn, sau sa lase loc de buna ziua, o vorba buna sau o mustrare severa, dar tot dintr-un loc aparte venita.

N-ar trebui sa ne pese de vieti doar cand presimtim vreun pericol. Dar asa ni se intampla, asa suntem noi.

Da, Romania e o tara mai saraca a Europei. Da, Romania e mai despuiata, mai pricajita, mai putin inarmata cu ce-ar trebui, spun expertii, sa ne luptam cand umbla molima primprejur.

Dar e ceva care ne face, totusi, sa fim capabili sa dam dovezi la lume. Si anume capacitatea surprinzatoare de-a scoate, din bezna fricii, bunatatea.

Imi stiu, ne stim istoria, atat cea romantata dar si cea presarata cu osanda. Daca nu te grabesti sa judeci ai sa vezi ca acest popor e apt, calit si are un fir ascuns de izbanda impotriva sortii, si-a sortilor.

Roaga-te Bunului. Roaga-te Mamei. Roaga-te potrivit credintei tale.

Dar pastreaza o vorba pentru Bunatate. Pentru ca, in fapt, ea iti da masura comportamentului. Majoritatea semenilor mei, de fapt, zilele acestea, in ultimele saptamani, au dat ort bunatatii. Milioane de oameni au ascultat. Milioane de oameni au acceptat.

Sute de mii s-au dus in carantina, ori izolare. Niste zeci de mii si-au pus halate pe ei si-au plecat spre spitale. Altii uniformele si-apoi dusi au fost in trafic, la vami ori prin aeroporturi. Au mai fost unii care si-au chinuit capul sa puna in miscare masinaria greu de urnit a precumpanirii, si planului.

Stau, uluit, la ce-am putut face noi pana acum. Acesta este adevarul. Pentru ca si tu stii, si tu intuiesti, ca ceva e nefiresc, totusi, zilele acestea in Romania pe care o stim. Romania statului la coada la ghiseu. Romania ghertoiului. Romania spagarului.

Ma rog Bunatatii sa nu uitam, vreodata, zilele acestea. Pentru ca nu mortii ne vor da menire, cat doar aducere aminte. Menire ne-o da binele pe care l-am intalnit la ceasul greu. Acel bine care-a pus la treaba niste sute de mii sa coasa, sa taie panza, sa-si ajute fratii si surorile om.

Prima oara cand am intalnit o vorba demna de-a fi, in pururi, tinuta minte, a fost cand am ajuns in Quebec, acum multi ani. Deviza acelei provincii suna atat de frumos in franceza lor medievala. ”Je me souviens”. Imi aduc aminte.

Se lasa intunericul peste Romania. Pretutindeni. Dar nu peste tot. Nu de tot. Nu acum.

O alta zi vine. Un alt moment. Un nou ceas. O inviere. Nu cred ca exista, de fapt, ceva mai bun, mai demn, mai frumos de atat pentru care merita sa te rogi.” scrie fabricatinromania