Din cauza durerii de spate, Simona Gherghe a luat o decizie importantă. ”Am nevoie de ajutor”

Simona Gherghe a anunțat în urmă cu doar câteva zile că are probleme serioase cu spatele,

iar durerile sunt crunte și abia dacă se poate mișca. Fosta prezentoare de la Antena 1 se simte acum mai bine, însă a mărturisit că are nevoie de ajutor.

În urmă cu doar câteva zile, Simona Gherghe a postat pe pagina sa de socializare mai multe filmulețe în care și-a anunțat urmăritorii că are probleme serioase de spate.

Fosta prezentatoare la Acces Direct a mărturisit că are dureri crunte de spate și abia dacă poate rezista în felul acesta.

După câteva zile de tratament, vedeta a declarat că se simte mult mai bine, însă totuși are nevoie de un ajutor pentru a nu i se mai întâmpla asta și pe viitor.

”Perioada asta cu durerile mele de spate ne-a făcut să luăm o decizie legată de cumpărarea unui robot aspirator, pentru că

mi-am dat seama că ok, o să treacă perioada asta cu durerea de spate, dar e clar că o să am nevoie de un ajutor ca să nu mai ajung iar în punctul ăsta.”, a spus vedeta. 

Simona Gherghe le-a cerut ajutorul și urmăritorilor ei pentru a putea găsi cel mai bun robot aspirator, care să o ajute în curățarea zilnică a locuinței.

”Vă cer ajutorul, că știu că am o comunitate de mame care se uită la story-urile mele și poate multe dintre

voi aveți astfel de roboți în casă și sfătuiți-mă ce să aleg”, a mai spus Simona Gherghe pe InstaStory. scrie spynews.ro