Oana Roman, mai naturală ca oricând. Cum arată vedeta fără strop de machiaj

Oana Roman, așa cum n-ai mai văzut-o până acum! Vedeta a renunțat la orice urmă de machiaj și s-a înfățișat public, pe Internet

Oana Roman este una dintre cele mai iubite vedete din România. De-a lungul carierei sale în showbiz-ul autohton,

aceasta a dat dovadă de fiecare dată de asumare și transparență, mai ales față de fanii săi.

Astfel că, vedeta nu s-a sfiit să se afișeze în fața lor, fără nicio urmă de machiaj. Și nici nu ar aveam motive, deoarece Oana Roman arată la fel de bine și fără produsele cosmetice. 

Cu părul prins, pentru a evita ca șuvițele să-i ajungă pe față, Oana Roman le-a arătat admiratorilor care o urmăresc pe rețelele de

socializare care este ritualul său de înfrusețare, de seară. Aceștia au rămas plăcut surprinși de cât de netedă și lipsită de imperfecțiuni este pielea Oanei Roman.

Oana Roman a răbufnit pe Internet!

Aflată în izolare, Oana Roman are acum și mai mult timp să stea acasă. Astfel că, vedeta nu stă locului toată ziua și caută să facă orice pentru ca zilele să treacă mai repede. 

Deși își adoră locuința, fiind una la care a visat de mult timp, vedeta s-a săturat să facă curățenie.

„Nu mai vreau să fac curat. Și nu mai vreau să stau închisă în casă. Vreau la mare, vreau la munte, vreau să plec singură câteva zile, să nu mai trebuiască să fac nimic pentru nimeni! Nu sunt făcută să fiu casnică! (…).

O zi de curățenie în casă! Sport cât pentru 3 zile. E frumos să ai casă mare, dar e mult de muncă!”, a scris Oana Roman la un InstaStory. scrie spynews.ro