Klaus Iohannis: „Vom păstra și după 14 mai șomajul tehnic”

Președintele Klaus Iohannis a făcut, marți după-amiază, declarații de presă, la finalul unei ședințe pe care a avut-o cu mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri.

Astfel, șeful statului a anunțat mai multe măsuri ce urmează să intre în vigoare pentru redeschiderea economiei.

Klaus Iohannis a anunțat că acordarea șomajului tehnic va continua și după 14 mai. Redeschiderea sectoarelor închise se va face gradual, fiind luate în vedere protocoale stricte de siguranță. 

„Redeschiderea activității în sectorul HoReCa se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de siguranță sanitară.

Vom păstra și după 14 mai sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic, dar vom introduce și noi măsuri privind munca flexibilă care să permită reluare activității sectoarelor afectate direct sau indirecent,

obiectivul fiind păstrarea locurilor de muncă. Vom avea în vedere scheme de sprijin și pentru companiile mari care au fost afectate de criză și care sunt necesare pentru relaxarea economiei”, a declarat Klaus Iohannis.

Totodată, fondurile europene nerambursabile disponibile în prezent vor fi redirecționate către infrastructură și telecomunicații.

Starea de urgență, ridicată pe 15 mai

Pe 15 mai, România iese de sub starea de urgență, instaurată la mijlocul lunii martie, și intră în stare de alertă. Acest lucru vine cu relaxarea unor măsuri, însă viața noastră nu va intra deocamdată în linia normalului de dinainte de pandemie.

Deși Președintele anunța că se va renunța la declarațiile pe proprie răspundere, Marcel Vela, ministrul de Interne,

explica faptul că s-ar putea ca declarațiile să rămână în vigoare în zonele carantinate și cu risc ridicat. 

În schimb, va fi obligatorie purtarea de mască în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun,

existând chiar riscul ca oamenii să nu aibă voie să urce în acestea dacă nu sunt echipați corespunzător. scrie spynews.ro