Cum arăta buletinul de știri pe 6 mai 1989. Ce măsuri lua Nicolae Ceaușescu la această dată

În urmă cu 31 de ani, pe 6 mai 1989, a avut loc o Ședință a Comitetului Politic Executiv, în care Nicolae Ceaușescu

lua unele măsuri destul de importante legate, în special, de anul școlar. În plus, în aceeași zi, oamenii primeau instrucțiuni clare legate de modul în care se folosește aragazul.

Ce s-a întâmplat pe 6 mai 1989

În perioada comunismului, începutul lunii mai era prilej de sărbătoare. Pe 8 mai era Ziua Partidului Comunist Român, iar oamenii îl cinsteau încă o dată pe Nicolae Ceaușescu, ”conducătorul unic și iubit”, așa cum era numit în cântecele și în poeziile de la vremea aceea.

La fel s-a întâmplat și în anul 1989, când nimeni nu bănuia că în decembrie, soții Ceaușescu aveau să fie executați. Cu două zile înainte, pe 6 mai 1989, adică acum fix 31 de ani, liderul comunist a avut o ședință cu membrii Comitetului Politic Executiv și s-a declarat extrem de mulțumit de felul în care mergeau lucrurile în țară.

Conform datelor de la acea vreme, luna aprilie a anului 1989 fusese una foarte bună pe aproape toate planurile în România. Rapoartele prezentate de cei prezenți la ședință depășeau așteptările.

Astfel, cifrele de plan erau în grafic și pentru luna mai, dar și pentru restul anului. Singurele nemulțumiri ale lui Ceaușescu au fost legate de export.

În aceeași zi, liderul comunist și cei care făceau parte din Comitetul Politic Executiv au stabilit planurile pentru anul școlar 1989 – 1990. Astfel, s-a decis ca 94% dintre elevii din clasele a IX-a să

se pregătească în cadrul liceelor cu profil industrial, agroindustrial, silvic și economic. Restul liceenilor mergeau la instituții de învățământ sanitar și la cele care nu avea legătură cu industria. În plus, s-au alocat încă 2.000 de locuri în cadrul liceelor și al școlilor profesionale.

Butelia, o adevărată comoară în perioada comunismului

În aceeași zi, pe 6 mai 1989, conform buletinului de știri de la acea vreme, PECO încerca din răsputeri să-i învețe pe oameni cum să folosească în mod corect aragazul. Până atunci, butelia era baza în mai toate gospodăriile românești. Oamenii lăsau buteliile drept moștenire,

dar era o adevărată aventură să le umpli și pierdeai o zi întreagă cu acest proces. În plus, multe persoane își pierdeau viața din cauza exploziilor sau din cauza gazelor emise de butelii, pentru că nu toată lumea știa să le folosească în mod corect.

În acest context, PECO a început să dea sfaturi legate de locul în care trebuie ținută butelia, pentru a evita accidentele. În plus, oamenii erau învățați să nu aibă mai multe butelii în aceeași cameră și mai ales să nu fie ținute în încăperea în care se doarme.

Înainte de a folosi butelia, aceasta trebuia verificată, pentru a se observa dacă se pierde gaz. În cazul în care butelia avea scurgeri de gaz, locul respectiv se izola cu spumă de apă și săpun. Oamenii nu aveau voie să aibă mai mult de o butelie de rezervă. scrie ciao.ro