ULTIMA ORA! Cea mai proastă veste dată de Alexandru Rafila despre vaccinul așteptat de milioane de români

O lume întreagă așteaptă cu sufletul la gură apariția unui vaccin pentru COVID-19. Deși fiecare nouă cercetare era primită cu optimism, se pare că un vaccin nu va

fi suficient pentru a scăpa de teama de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, explică de ce nu ne putem relaxa.

Conform declarațiilor lui Alexandru Rafila, există aproximativ 80 de vaccinuri în curs de cercetare la nivel mondial.

Cu toate acestea, procesul este unul laborios. Până la momentul în care vaccinul poate fi fabricat pe scară largă, trebuie parcurse o serie de etape.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un vaccin pentru a fi administrat populației

Astfel, după producerea vaccinului în laborator, el va fi inițial testat pe animale. Ulterior, în funcție de rezultate, vaccinul va putea fi testat pe voluntari, apoi pe un număr mai mare de persoane. În acest mod i se va testa eficacitatea. Abia apoi se va putea administra unui eșantion de mii sau zeci de mii de persoane.

Un vaccin rapid ar putea ajuta?

În ciuda nevoii imediate de a găsi un remediu contra noului coronavirus, medicul adaugă:

Am auzit teorii că se face un vaccin care poate fi testat rapid, în două luni. Nu se poate, nimeni nu o să îşi asume răspunderea decât în momentul în care pe primul loc va fi siguranţa şi pe locul secund eficacitatea.

Alexandru Rafila este de părere că un vaccin va putea fi disponibil abia către a doua jumătate a anului 2021.

Vaccinul anti-coronavirus ar putea să nu fie valabil pe viață

Doctorul Alexandru Rafila precizează că soluția pentru eradicarea virusului ar putea să nu fie suficientă. Acesta explică condițiile în care va fi util vaccinul anti-coronavirus.

Se poate ca vaccinul (n.r. anti-coronavirus) să nu fie pe viaţă. Nu este exclus să se întâmple aşa ceva”, a afirmat Rafila, care apoi a explicat şi care sunt cauzele.

„Din cauza mutaţiei şi din cauza persistenţei anticorpilor după vaccinare. Dacă persistă un an, să spunem, atunci trebuie făcut un vaccin sezonier. Dar asta se va vedea după

apariţia vaccinului”, a spus Rafila la B1 TV. Acesta a precizat apoi că „sunt 80 de vaccinuri în stadii de cercetare şi dezvoltare. Să dea Dumnezeu ca măcar unul sau două să se dovedească eficace. scrie playtech.ro