E OFICIAL! VULPIȚA DE LA ACCES DIRECT, CONCEDIATĂ DE ANTENA 1. CÂȚI BANI A FĂCUT ÎN CELE 4 LUNI

Telespectatorii care au urmărit ”telenovela” soților Stegaru – difuzată de Antena  – au aflat, chiar de la Mirela Vaida, că totul are și un sfârșit, până la urmă. Cu lacrimi în ochi,

Mirela Vaida a făcut anunțul, iar Vulăița din Vaslui a plâns, la rândul ei, spunând că nu mai poate continua viața alături de Viorel și că a mai tras de timp pentru că avea nevoie de bani.

„Nu prea îmi plăcea de Viorel încă de la început. Dar aveam nevoie de bani”, a recunoscut Vulpița într-un final.

 „Nu prea eram fericită cu el. Nu eram pregătită. Nu prea mi-am dorit să fac un copil, că nu știam ce să fac, dar nu am avut de ales”, a adăugat Vulpița din Vaslui.

Contestată de foarte mulți telespectatori și ”pârâtă” la CNA, cu tot cu ”Acces Direct”, Vulpița a dat o nouă lovitură de imagine, după ce a trecut la capitolul ”muzică”.

Împreună cu Axinte de la ”Vacanța Mare”, spre exemplu,  Vulpița s-a ”scos” cu piesa ”Hai la București”, iar vizualizările pe YouTube au impresionante.

Clipul a strâns, în doar 14 ore de la lansare, nu mai puțin de 826,421 vizualizări, așa că fanii Vulpiței au de ce să fie bucuroși. E drept că Axinte este cel care a dat greutate melodiei, fiindcă Vulpița mai are mult până la statutul de cântăreață, însă apariția ei în videoclip

– apare și Viorel, firește, fiind personaj în melodie – a jucat un rol care nu poate fi contestat. ”La vocea ei s-a lucrat cam cinci-șase ore. Ea, ca solistă… e foarte bună dansatoare. E prima piesă, nimeni nu s-a născut învățat”, a declarat Axinte.

Vulpița din Vaslui a luat bani ”frumoși” de la Antena 1

Firește, se ajunge și la subiectul ”bani încasați” de Vulpiță pentru prestația ei televizată, cu atât mai mult cu cît a fost o prezență constantă în emisiunea ”Acces Direct”.

Iar rezultatul este, să recunoaștem, surprinzător. Plecăm de la suma de 100 de euro pe care o primește Veronica Stegaru pentru aparițiile în emisiune. Asta înseamnă aproximativ 500 de lei.

Și, dacă ținem cont de numărul emisiunilor ”Acces Direct” în care a participat, suma încasată de Vulpiță trece de 40.000 de lei.  Impresionant… scrie cancan.ro