Sfatul zilei de 20 mai 2020. Zodia care scapa de PROBLEME

Berbec

Iată o zi în care poţi primi, în schimbul generozităţii tale din trecut, o mână de ajutor de la o persoană pe care ai susţinut-o cândva. De asemenea, poţi fi recomandat undeva, cuiva sau ţi se face o favoare de care ai mare nevoie acum. Este şi o zi a ordonării şi organizării

în ce priveşte plăţile, datoriile, priorităţile în materie de investiţii. E posibil să ţi se întoarcă o sumă de bani pe care o aştepţi de mult sau să găseşti o cale înţeleaptă pentru soluţionarea unei situaţii tensionate cu un creditor. Numărul norocos: 6.

Taur

În zona relaţiilor, parteneriatelor şi imaginii publice, această zi debutează cu o invitaţie la a conştientiza ce poţi face mai bine, cu mijloacele pe care le ai acum la îndemână, astfel încât să consolidezi aceste zone de viaţă.

De asemenea, poate fi vorba şi despre găsirea unei căi practice, asumate, prin care să te implici într-un proiect. Fără să aştepţi ca totul să fie perfect, trebuie să pui umărul la mersul bun al lucrurilor. Numărul norocos: 13.

Gemeni

În cazul tău, acum ar fi un prilej foarte bun pentru a-ţi evalua posibilităţile de dezvoltare profesională, în mod practic, riguros şi eficient. Cu cât reuşeşti mai bine să te concentrezi asupra resurselor proprii şi experienţei personale, cu atât va fi mai uşor să descoperi mijloacele adecvate prin care să-ţi consolidezi poziţia într-un context profesional. De asemenea, este o zi potrivită şi pentru a luă măsuri care să conducă la îmbunătăţirea sănătăţii. Numărul norocos: 8.

Rac

Îţi poţi aşeza relaţia afectivă sau pe cea cu copiii într-un context clar, armonios, dacă eşti atent la nevoile celor dragi şi, în loc să emiţi aşteptări şi pretenţii, eşti recunoscător pentru ce ai, ce simţi, ce există în acest moment în viaţa ta şi mai ales cine. Pe de altă parte,

este o zi în care te poţi repoziţiona faţă de unele aspiraţii, abordându-le mai lucid, înţelept şi mai ales productiv. Ca să obţii rezultate, e necesar să acţionezi în direcţia propusă, folosind inteligent resursele existente. Numărul norocos: 15.

Leu

Într-un context generator de claritate şi profunzime, astăzi vei putea cristaliza cele mai recente experienţe în înţelepciune şi soluţii adecvate acestui moment şi punctului în care te afli. Poţi căpăta o înţelegere mult mai profundă asupra unor alegeri şi experienţe trecute,

legate de tine sau de familia ta, de rădăcinile unor situaţii de viaţă care se repetă. Pentru asta, ai nevoie de ceva timp, spaţiu şi intimitate. Vei sprijinit şi ghidat prin semne subtile sau prin ajutor provindenţial venit la momentul potrivit. Numărul norocos: 3.

Fecioară

Astăzi, mai mult ca oricând, neapărat trebuie să fii cât mai clar şi documentat, înainte de a transmite un mesaj. În plus, poţi avea un moment de revelaţie, care îți va permite să vezi cum poţi folosi,

concret, datele pe care le deţii, cunoaşterea acumulată, procesul de învăţare în care te-ai angajat de ceva vreme. Pe de altă parte, experienţele avute îţi pot demonstra că e cu putinţă să primeşti sprijin şi recunoaştere, exact atunci când nu te aştepţi. Numărul norocos: 10.

Balanță

Tu poţi astăzi să-ţi creşti productivitatea şi eficienţa în ce priveşte afacerile, profesia, locul de muncă. Bazându-te strict pe propriile resurse (talente, valori) şi având o imagine de sine coerentă, ai capacitatea de a-ţi administra eficient resursele materiale şi de a găsi o cale prin care să-ţi sporeşti securitatea şi stabilitatea. O dată ce înţelegi să te raportezi la tine şi la ce poţi tu face şi crea, acceptând situaţia prezentă aşa cum este, apar negreşit şi oportunităţile. Numărul norocos: 2.

Scorpion

Este o zi a replierii, atenţiei acordate cu precădere propriilor nevoi, idei şi iniţiative. Ţi-e mult mai clar acum ce vrei, ce poţi şi mai ales cum să dezvolţi şi să materializezi o idee în care crezi. De creativitate şi inspiraţie nu duci lipsă, de sprijin din exterior nici atât, aşa că nu-ţi rămâne decât să-ţi manifeşti simţul practic, disciplina şi talentul de conducător. Numărul norocos: 14.

Săgetător

Pentru tine, este mai degrabă o zi a discreţiei, introspecţiei, autoevaluării la nivel emoţional şi spiritual. E necesar să-ţi iei ceva timp, fie pentru a-ţi îngriji rănile provocate de ultimele evenimente, fie pentru a lăsa să se sedimenteze revelaţiile recente. În orice caz, astăzi ai deschiderea necesară pentru a te înţelege, vindeca şi elibera de o serie de frici, inhibiţii sau rigidităţi. Iar pe acest fond de acceptare şi înţelepciune se pot ivi idei şi rezolvări la care nu sperai. Numărul norocos: 7.

Capricorn

Tu poţi realiza astăzi ce-ţi lipseşte şi de ce ai nevoie, pentru a pune pe picioare un proiect, pentru a consolida o relaţie dragă sau pentru a-ţi împlini o altă dorinţă. Ştii cine îţi este aliat, la cine poţi apela pentru sprijin, cine îţi poate deschide o uşă la momentul potrivit. E foarte important, deci, să ştii ce şi cui să ceri, apoi să primeşti, fără a-ţi face vreun complex din asta. Pe de altă parte, ziua aceasta îţi aduce experienţe şi revelaţii care-ţi amintesc că ai de ce să fii recunoscător pentru oamenii care te înconjoară. Numărul norocos: 11.

Vărsător

O zi preţioasă sub aspectul carierei, statutului socio-profesional, credibilităţii. Aspectele sunt armonioase, semn că astăzi poţi pune în balanţă rezultatele actuale pe de o parte şi rezultatele la care aspiri pe de altă parte, în mod lucid. Aşadar, un moment valoros de revelare a scăpărilor din trecut sau alegerilor neinspirate, dar şi a căilor de îndreptare şi îmbunătăţire a rezultatelor, prin folosirea înţeleaptă a resurselor de care dispui. Numărul norocos: 5.

Pești

A fost o perioadă confuză şi încă mai este, dar astăzi ai posibilitatea de a crede din nou în visele tale şi de a le simţi mai aproape de materializare. În acest sens, e necesar să înţelegi că doar printr-o gândire disciplinată, o viziune clară, un mod sănătos şi echilibrat de a te raporta la experienţe, poţi aduce rezultate concrete în viaţa ta, indiferent de domeniu. De asemenea, e nevoie să fii sigur pe alegerile tale, să-ţi stabileşti priorităţi clare şi să-ţi păstrezi credinţa în ele. Numărul norocos: 12.