HOROSCOP 31 MAI 2020. Se anunţă momente de cumpănă pentru multe zodii

HOROSCOP 31 MAI 2020 Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Un mic drăcuşor te îmboldeşte să spui lucruri care nu te caracterizează şi pe care s-ar putea să le regreţi mai târziu. Rezistă acestei ispite negative, pentru că nu e genul tău să fii răutăcios sau să arunci vorbe grele în spatele altora, fără să le merite.

Poţi descoperi efectele nefaste ale intervenţiei unui inamic asupra ta şi, în loc să ierţi şi să tolerezi, aşa cum faci de obicei, eşti gata să întorci armele. Poate vei avea câştig de cauză, în cele din urmă, pentru că te prinde într-un moment agresiv în care îţi canalizezi toată energia spre un singur scop: răzbunarea.

HOROSCOP 31 MAI 2020 Taur (21 aprilie – 21 mai)

Dacă te înconjori de oameni negativişti sau pesimişti, fii sigur că te vor influenţa şi pe tine în mare măsură, ca atare ziua depinde enorm de anturajul în care nimereşti. Unii te vor monopoliza cu problemele lor nesfârşite, alţii te vor folosi ca umăr

de plâns sau ureche de ascultat, dar trebuie să ai curajul să ieşi din aceste medii şi să nu te laşi copleşit de energiile lor negative. Ai şi tu destule probleme, ca să le mai iei pe umerii tăi pe ale altora, deci învaţă să mai spui nu la astfel de situaţii care nu îţi fac bine.

HOROSCOP 31 MAI 2020 Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Nu te poţi debarasa de o amintire urâtă din trecut care are încă efecte negative asupra ta. Ar fi trebuit să uiţi demult acele momente triste, dar tu continui să te ţii de acea situaţie neplăcută pe care o porţi în memorie ca pe o pată neagră a vieţii tale. S-ar putea să

se ivească acum ocazia de a repara greşeala, de a şterge această pată din amintirea sau de pe reputaţia ta, dar de tine depinde ce eforturi faci pentru a da totul uitării. E vremea să uiţi, să ierţi, să repari, să recunoşti greşeala şi să mergi mai departe eliberat.

HOROSCOP 31 MAI 2020 Rac (22 iunie – 22 iulie)

Dacă atmosfera e mai tensionată în jurul tău, vei prefera să te izolezi de oamenii puşi pe harţă, pentru că nu ai chef să-ţi strice nimeni odihna. Atragi în calea ta doar persoane nervoase, agitate, certăreţe, iar tu nu ai deloc chef de aşa ceva, ca atare alegi

singurătatea în care să fii doar tu cu tine însuţi. Să nu crezi că dacă tu te retragi în lumea ta nu vor da buzna şi acolo, pentru că aşa sunt unii croiţi: să strice şi buna dispoziţie a altora. Când te credeai şi tu mai relaxat şi mai odihnit, ba sună telefonul, ba bate cineva la uşa ta, ba dai de vreun amic arţăgos, deci pregăteşte-te şi pentru câteva meciuri aprinse.

HOROSCOP 31 MAI 2020 Leu (23 iulie – 22 august)

Relaţia de iubire înfiripată nu demult evoluează foarte bine, spre o zonă care deja îţi dă speranţe şi mai mari că veţi forma în curând un cuplu cu tot ce înseamnă el! Eşti fericit, ai încredere în cel de lângă tine, şi când mai auzi de la cei din jur şi cuvinte de

laudă la adresa omului pe care-l iubeşti sau poveşti care îl pun într-o lumină excelentă, cum să nu visezi şi mai departe? Vă susţineţi bine unul pe altul, primeşti din partea sa garanţii că şi el simte şi visează la fel ca tine, deci merită să te implici întru totul!

HOROSCOP 31 MAI 2020 Fecioara (23 august – 21 septembrie)

Eşti în centrul atenţiei, înconjurat de prieteni care au numai cuvinte de laudă la adresa ta. Ai reuşit să atingi un scop de care eşti mândru şi simţi nevoia să-ţi împărtăşeşti bucuria alături de cei care ţin cu adevărat la tine. Se adună multă lume în jurul tău la succes

şi eşti măgulit de toată atenţia aceasta! Dacă apare şi motiv de petrecere, cu atât mai bine pentru tine, deoarece la asemenea succes se aude şi veste de distracţie. Poţi spune că toate îţi merg bine şi entuziasmul celor din jur te stimulează să ţinteşti şi mai departe!

HOROSCOP 31 MAI 2020 Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Iubirea nu vine întotdeauna în lumini sclipitoare, ci şi în forme banale, pe care ai fi tentat să le ignori. Totuşi, azi trebuie să fii atent la ce se petrece în jurul tău, pentru că evenimentele prin care treci, deşi mărunte şi nesemnificative, au conotaţii speciale pentru inima ta.

E ca şi cum cea mai mare iubire a vieţii tale apare în cel mai şters loc, dar, dacă nu te cramponezi de nimicuri, ai putea avea parte, mai apoi, de lucruri deosebite. Nu da cu piciorul la o şansă de iubire doar pentru că nu e vorba de Făt Frumos călare pe cal alb în cel mai romantic peisaj la care ai visat vreodată.

HOROSCOP 31 MAI 2020 Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Visezi frumos şi ţinta principală a marilor tale speranţe e iubirea. Poate cel drag îţi alimentează frumos unele speranţe de viitor în legătură cu relaţia voastră sau în legătură cu unele planuri personale, şi când îl vezi atât de implicat şi de încrezător în ceea ce vrei tu să atingi,

eşti din ce în ce mai motivat să mergi mai departe. Ba chiar îl atragi şi pe el în planurile tale promiţătoare, şi dacă vâsliţi deopotrivă în acelaşi sens, rezultatele bune se vor arăta mult mai repede. Visezi şi la o nouă iubire, iar şansele ca de undeva să se ivească o scânteie de speranţă sunt mai mari, deci crede cu tărie în visul tău romantic!

HOROSCOP 31 MAI 2020 Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Ai numai motive de bucurie! Primeşti de la cei din jur superbe semne de afecţiune, de prietenie, de simpatie, care te fac să te simţi bine în pielea ta. Iubirea pare să fie planul cel mai favorizat al zilei, trăind momente cu o încărcătură emoţională maximă, deci profită din plin

de tot ce se petrece în jur. Fă declaraţii de iubire, primeşte-le pe cele care vin de la oameni care ţin cu adevărat la tine, dăruieşte tot ce ai mai bun în suflet pentru că vei primi înzecit înapoi. La ce sentimente imense clocotesc acum în inima ta, ar fi culmea să nu fie o zi fericită!

HOROSCOP 31 MAI 2020 Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Veştile care sosesc de departe au un rol pozitiv asupra ta, de parcă ai afla că s-au rezolvat cu bine mai multe probleme care te-au îngrijorat în ultima perioadă şi pentru care ar fui trebuit să te deplasezi

personal la faţa locului. Nici nu mai e nevoie să pleci tu personal la drum pentru a vedea ce se petrece acolo, în altă localitate, semn că orice problemă poate fi rezolvată şi prin telefon. Tot de departe se pot ivi azi şi sume de bani, exact când aveai mai mare nevoie, bani pe care deja îi aranjezi pe căprării ca să fii sigur că ai acoperit cele mai importante plăţi ale acestei perioade.

HOROSCOP 31 MAI 2020 Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

O binefăcătoare gură de aer proaspăt apare datorită unei sume de bani care intră azi în posesia ta. Parcă te mai linişteşti şi tu, scapi de un stres care te apăsa pe suflet, şi chiar ai curajul să faci planuri cu acei bani,

pentru că vin exact când aveai mai mare nevoie de ei. Fii totuşi cumpătat în administrarea banilor, pentru că ai de ales între a-i canalizezi pe toţi într-o singură direcţie sau spre mai multe, mai mici, care ar putea fi echilibrate dintr-un foc. Cântăreşte atent încotro e mai bine să investeşti acum aceşti bani.

HOROSCOP 31 MAI 2020 Pești (19 februarie – 20 martie)

Te simţi bine printre oameni, pentru că descoperi în jurul tău tot felul de personalităţi pe care le simţi pe aceeaşi lungime de undă. Unii îţi pot fi prieteni apropiaţi, în faţa cărora îţi este uşor să-ţi deschizi inima. Alţii sunt colegi de nădejde pe care te poţi baza în proiectele începute. Oferă-le şi tu ceea ce ştii mai bine, ceea ce ai în minte şi în suflet, pentru că şi ceilalţi au nevoie de companie, la fel ca şi tine. Şi ei aşteaptă enorm de la persoana ta, deci dedică-te lor cu încredere, pentru că veţi avea cu toţii senzaţia unei zile în care v-aţi mai îmbogăţit cu ceva.