Calendar ortodox 1 iunie 2020. Mulți români poartă numele acestui sfânt și își serbează ziua onomastică

Calendar ortodox 1 iunie 2020. În această zi toți creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Iustin Martirul si Filosoful. Tot la această dată se face pomenirea Sfinților Mucenici Just, Justin, Hariton, Harita fecioara, Ierax; Sfântului Mucenic Evelpist; Sfântului Mucenic Peon; Sfântului Mucenic Valerian; Sfântului Mucenic Firm; Sfântului Mucenic Tespesie.

Viața Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, sărbătorit pe 1 iunie

El s-a născut în jurul anului 100, iar părinții lui erau greci păgâni. Totuși, în urma unei întâmplări extraordinare Sfântul Iustin Martirul si Filosoful a decis să treacă la credința în Hristos.L-a întâlnit pe un bătrân pe malul mării, iar acesta i-a vorbit despre Dumnezeu și despre credința în El.

„Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, că și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Și, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că această este singură filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru această sunt filosof“ (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130)

După convertirea la creștinism, Sfântul Iustin a plecat în Efes. Acolo, el a clădit prima școala de filosofie în care era predată religia creștină.

Aceasta a fost deschisă în vremea persecuțiilor, așa că riscul era foarte mare pentru cei ce participau, dar mai ales pentru fondadrul ei. Așa că Crescens, adeversarul sfântului, l-a dat pe mâna autoritățile după ce a divulgat că este creștin.

În 165, sfântul a primit coroana martirică, fiindu-i tăiat capul și mergând la Ceruri.

Troparul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Glasul 2

Cu înţelepciunea dumnezeieştilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumuseţându-se prin strălucirea vieţii luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună şi înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toţi. scrie redactia