Viorica de la Clejani a răbufnit. Artista, ”invadată” de mesaje jignitoare, după accidentul fiicei sale: ”Nici criminalul de Gheorghe Dincă nu a văzut comentarii atât de răutăcioase”

Viorica de la Clejani trece prin momente cumplite, după ce Marga a provocat un accident  de mașină, fiind drogată la volan. 

După zile bune de scandal, Viorica și-a cerut iertare pentru ieșirile sale, însă a cerut să fie înțeleasă, fiindcă este mamă și suferă de zece ori mai mult decât orice altă persoană. 

Dacă unii o înțeleg perfect, alții nu sunt deloc impresionați de suferința ei și continuă să îi trimită tot felul de mesaje jignitoare. 

Sătulă până peste cap de reacțiile celor din jur, dar și de tot ceea ce se întâmplă în familia ei, de când fiica sa a ajuns în mijlocul unui scandal mediatic, Viorica a răbufnit. 

Artista și-a comparat situația cu scandalul provocat de ”monstrul” din Caracal, Gheorghe Dincă, spunând că se simte mult mai blamată și judecată decât cel anchetat pentru dispariția celor două fete. 

Comparația vedetei vine după un gest al unor copii, care au maltratat și ucis un câine și situația ei, în care nu a făcut rău nimănui. 

„Frumoasă educație au primit de la părinti… Să omoare bietele animale…Trist! Și totuși rămân uimită să văd că la acest caz, comentariile nu

sunt atât de dure, față de cele pe care le primesc eu și familia mea, care nu am făcut niciun rău nimanui, deși acest copil a omorât un suflet…

Noroc că nu sunt țigani… Altfel aveau cele mai jignitoare comentarii. Nici măcar la criminalul de Gheorghe Dincă nu am văzut comentarii

atât de răutăcioase precum primesc eu și copiii mei, zi de zi, pe toate rețelele de socializare! Rușine! De asta nu vă mai înghite Dumnezeu!”, a scris Viorica de la Clejani, pe pagina sa de Facebook. 

Mesajul artistei vine după ce a spus în mod public că toată presiunea care se pune asupra familiei sale o face să se teamă, ca nu cumva Marga să recurgă la gesturi care ar putea să îi pună viață în pericol. scrie spynews