Drama lui Onorel Lupu, evadatul din Penitenciarul Ploiești. A dormit zi de zi la mormântul băiețelului său

Pe Onorel Lupu l-au căutat vreme de mai bine de o lună peste 150 de polițiști. O știre banală anunța pe 17 aprilie evadarea lui din Penitenciarul Ploiești, însă nimeni nu își imagina că fugarul ascunde o adevărată dramă.

Onorel Lupu, dat dispărut în luna aprilie

Echipaje din mai multe județe l-au căutat și în gaură de șarpe pe bărbatul condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și l-au găsit abia după o lună, chiar în prima zi după ridicarea stării de urgență.

Onorel Lupu a stat în tot acest timp la mormântul fiului său și le-ar fi spus anchetatorilor că foarte probabil l-ar fi găsit acolo mort, mai devreme sau mai târziu, căci avea intenția de a se sinucide.

Onorel e unul din românii care au ajuns în pușcărie nu pentru că ar fi avizi de putere, nu pentru că ar fi vreun mare corupt, ci de foame. Fura de foame, iar viața lui a fost una chinuită încă din copilărie.

A rămas orfan de la 6 ani și de atunci a trăit în pădure. Viața i-a adus în cale o femeie cu care a făcut un copil minunat, dar care a murit, scrie adevărul.ro.

Evadatul a dormit la mormântul fiului său, mort în 2018, și căuta otravă de șobolani să se sinucidă

Cu greu s-a putut obișnui cu ideea că fiul său a plecat printre îngeri, iar oamenii legii susțin că drama aceasta plus alte necazuri prin care a trecut în viață l-au dus în pragul sinuciderii de cel puțin cinci ori.

Băiatul lui, Cătălin Ionuț, mort din 2018, a fost îngropat în cimitirul din Măgura, comuna Șoimari. Sătenii spun că bărbatul mergea foarte des la mormântul pruncului său, ba chiar că este cel mai îngrijit din cimitir.

Când a fugit din penitenciar, în luna aprilie, știa foarte bine scopul și locul: a mers direct la crucea fiului său pe jos, prin păduri. Polițiștii l-au căutat așa cum îi caută pe toți infractorii neștiind ce se ascunde în sufletul bărbatului care fura să nu moară de foame.

Elemente și  mai șocante au fost descoperite de jurnaliștii de la Adevărul. Onorel căuta otravă de șobolani prin împrejurimile locuințelor celor din sat pentru a-și pune capăt zilelor: „Acolo m-ați fi găsit mort”

Din cauza intențiilor sale sinucigașe, Onorel va fi transferat la Penitenciarul Spital Jilava, unde va fi supravegheat în permanență. scrie fanatik.ro