Anunț important al OMS: persoanele de peste 60 de ani, cu afecțiuni cronice, trebuie să poarte măști cu grad ridicat de protecție în public

Persoanele de peste 60 de ani care au probleme de sănătate trebuie să poarte măști cu grad ridicat de protecție când ies din casă, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății, potrivit The Guardian.

Acest tip de măști ar fi singurele capabile să le ferească de infectarea cu noul coronavirus, ”în condiţiile în care distanțarea

fizică nu poate fi realizată”. Conform aceluiași comunicat OMS, restul persoanelor pot purta, când

se află în public, măști medicale din trei straturi: bumbac absorbant – stratul cel mai aproape de față, urmat

de un strat de polipropilenă și apoi de un strat

sintetic rezistent la fluide. Aceste măști pot fi făcute acasă, dar şi companiile mici pot începe să le producă.

OMS a mai sfătuit oamenii să poarte măști nu numai în autobuze și trenuri, ci și oriunde distanțarea fizică poate fi dificilă

– chiar dacă, poate, autoritățile nu impun acest lucru:

în magazinele alimentare, la locul de muncă, la adunările

în masă și în spații închise, inclusiv școli, biserici, moschei și alte lăcașuri de cult. scrie radiosimplu