Sărbătoare mare pe 8 iunie: A doua zi de Rusalii. Ce este păcat să faci de Lunea Sfântului Duh

Credincioșii de pretutindeni cinstesc luni, 8 iunie, una dintre cele mai vechi sărbători din Biserica Ortodoxă. A doua zi de Rusalii este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită.

A doua zi de Rusalii, dedicată Sfintei Treimi

Rusaliile sunt cinstite timp de două zile de creștinii ortodocși de pretutindeni, duminică și luni. A doua zi de sărbătoare, luni, 8 iunie, este destinată în totalitate Sfântului Duh sau Sfintei Treimi, așa cum mai este cunoscută ziua în calendarul ortodox.

„Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfântul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu”, se arată în Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii, potrivit crestinortodox.ro.

Denumirea de Sfânta Treime se pare că a devenit cunoscută sub influența catolică când sărbătoarea avea loc în prima duminică după Rusalii. Câțiva ani mai târziu calendarele Bisericii Ortodoxe au numit lunea de după duminica Rusaliilor, Lunea Sfântului Duh, la fel ca în Penticostar.

Ce nu este bine să faci în Lunea Sfântului Duh

De asemenea, ca la orice mare sărbătoare de peste an credincioșii păstrează din moși strămoși câteva obiceiuri și tradiții pentru a se feri de Iele care sunt puse pe rele în aceste două zile de Rusalii, 7 și 8 iunie 2020.

Se spune că oamenii evită să meargă pe lângă izvoare sau pe la răscruci de drumuri pentru că Ielele îi pot ispite pentru a le lua mințile sau pentru a-i îmbolnăvi.

Iată câteva lucruri pe care este bine să le eviți în Lunea Sfântului Duh dacă vrei să-ți meargă bine:

  • se spune că nu este bine să te cerți cu nimeni pentru că riști să fii luat din Rusalii
  • nu este bine să mergi la câmp sau la vie pentru că Ielele stau la pândă și te pot prinde pentru a te pedepsi
  • de asemenea, nu se merge în locuri pustii, pe lângă fântâni părăsite sau pe lângă păduri deoarece te-ai putea întâlni cu spirite malefice
  • începând de duminică, timp de 9 săptămâni nu se mai culeg ierburi de leac
  • persoanele care nu respectă și nu cinstesc ziua de Rusalii vor fi pedepsite de puterea Ielelor. scrie fanatik