Cum arăta, de fapt, Loredana Groza când era mică și nu avea nicio operație estetică. Astăzi împlinește 50 de ani. FOTO

Loredana Groza este una dintre cele mai iubite artiste din România. De-alungul carierei a reușit să se mențină în topul celor mai bine plătiți interpreți de la noi, iar la vârsta de 50 de ani face furori cu un corp de invidiat. Acum este sexy și s-a transformat spectaculos în urma operațiilor estetice. Cum arăta, de fapt, Loredana, înainte de se lăse pe mâna medicului estetician.

Loredana Groza este una dintre cele mai sexy artiste

Loredana Groza împlinește 50 de ani, pe 10 iunie, însă arată prfect. Sportul și alimentația sănătoasă au dat rezultate, iar operațiile estetice și-au făcut datoria. Drept urmare, putem spune că artista este

mai sexy ca niciodată. Puțini sunt însă, cei care își amintesc cum arăta vedeta înainte de intervențiile estetice. Astfel că, în imaginea de mai jos, putem vedea una dintre cele mai rare imagini cu interpreta.

Așa arăta Loredana Groza la începutul carierei

Deși arată impecabil, cântăreața a fost criticată dur pe rețelele de socializare din cauza operațiilor estetice pe care le-a suferit de-a lungul timpului.

Loredana a ales să le răspundă în cel mai discret mod posibil, printr-un mesaj axat pe importanța frumuseții interioare.

„Secretul fumuseţii nu stă în operaţii. Nu ne naştem perfecţi, nimeni nu e perfect. Trebuie să avem dorinţa de a fi mai frumoşi şi nu doar fizic. În fiecare zi meditez şi mulţumesc pentru aceste daruri şi pentru oamenii din viaţa mea“, a declarat ea pentru Libertatea.

Medicul estetician Victor Topolog a explicat, într-un video, ce intervenţii ar fi suferit Lori. Acesta i-a apreciat tenul bine hidratat, cel mai probabil datorită acidului hialuronic, și pielea perfect întinsă, rezultat al botoxului în zona frunţii, a ochilor şi a sprâncenelor.

De asemenea, cântăreaţa le-a spus adio cearcănelor supărătoare și le-a oferit buzelor o formă mai plină. Concluzia expertului a fost că operațiile au fost făcute cu moderaţie şi bun gust.

Despre Loredana Groza

Loredana Groza și-a început cariera la Onești. Albumul său de debut Bună seara, iubito, a fost lansat în 1988, piesa cu același nume fiind una din cele mai cunoscute piese ale ei.

În 2002, inspirată de succesul albumului Agurida, Loredana decide să reinterpreteze melodii din perioada interbelică, care fac parte din albumul live Zaraza–vânzătoarea de plăceri lansat în decembrie 2002. Este căsătorită cu Andrei Boncea și are o fiică.

În 2012 lansează piesa “Apa” alături de Cabron care are un mare succes, fiind multe luni cea mai difuzată piesă la radio. În toamna aceluiași an susține la Sala Palatului concertul intitulat “Dragoste” În 2013 câștigă premiul Radio România pentru Artistul Anului. Susține la Sala Palatului concertul sold out “Magic”. scrie impact