Șoferul român care și-a distrus familia în Italia, eliberat din închisoare. Mesajul transmis de Emil Ciurar

Emil Ciurar, șoferul de 30 de ani din comuna Petru Rareș, Bistrița-Năsăud, acuzat de omucidere multiplă după ce a adormit la volanul unui Volkswagen Sharan, pe autostrada A1, în Italia, a fost eliberat din închisoare, primind arest la domiciliu.

Judecătorul a validat arestarea lui Emil Ciurar sub acuzația de omucidere culpabilă multiplă, decizie contestată de procurorul Roberto Rossi, cel care conduce ancheta în acest caz.

Ciurar, asistat de avocatul Christian Vannucchi, a apărut în fața magistraților în stare de șoc.

El s-a prevalat de dreptul de a nu răspunde în timpul interogării și nu a răspuns la nicio întrebare legată de accidentul pe care l-a provocat vineri, în urma căruia i-au murit părinții și doi dintre cei patru copii.Citește pe același subiect:

Potrivit La Repubblica, Emil Ciurar va face arest la domiciliu în Napoli, la o rudă, acolo unde, de altfel, ar fi trebuit să ajungă cu familia în ziua tragediei.

„Nu vă voi uita niciodată!”

Emil Ciurar este distrus și va trebui să trăiască, de acum înainte, cu gândul că, din cauza unei clipe de neatenție, și-a băgat părinții și copiii în pământ.

Astăzi, tânărul a postat pe pagina lui de Facebook fotografiile celor patru membri ai familiei care s-au stins n accident, alături de un mesaj în care spune că nu-i va uita niciodată.

Reamintim că vineri, 5 iunie, un accident teribil s-a produs pe autostrada A1, în Italia, între Arezzo și Monte San Savino, după ce Emil Ciurar a adormit la volanul unui Volkswagen Sharan în care se aflau 8 persoane: șoferul, soția acestuia, cei patru copii ai cuplului și bunicii paterni ai acestora din urmă.

Doi dintre copiii lui Emil Ciurar – o fetiță de 8 luni și un băiețel de 10 ani -, precum și părinții acestuia, au murit pe loc după impactul mașinii cu un TIR.

Tânărul de 30 de ani a scăpat nevătămat, iar soţia lui și ceilalți doi copii ai familiei au fost transportaţi la spital în stare gravă. SursaObservator