Emisiunea Acces Direct va avea parte de o schimbare majoră. Pentru prima dată în istoria emisiunii

Acces Direct este cea mai vizionată emisiune a momentului. Cererea și faima ei este atât de mare,

încât șefii de la Antena 1 au decis să înceapă difuzarea acesteia chiar și în weekend. Astfel, showul prezentat de Mirela Vaida va putea fi văzut de luni până sâmbătă.

Astfel, pentru prima dată în istoria emisiunii de televiziunii Acces Direct, aceasta va fi difuzată și în weekend.

Chiar de această sâmbătă, de la ora 17, fanii lui Viorel și ai Vulpiței vor putea să vizioneze aventurile lor, după Observatorul orei 16.

Oficialii de la Antena 1 au confirmat această informație și au precizat că sâmbătă, pe 27 iunie, va avea loc o ediție specială a emisiunii.

Prezentatoarea acestei ediții speciale va fi tot Mirela Boureanu-Vaida, dar potrivit declarațiilor șefilor de la postul de televiziune,

printre subiectele abordate în cadrul acelei emisiuni nu se va afla și telenovela care îi are în centru pe Vulpița și Viorel, care a consacrat deja acest show, din luna ianuarie a acestui an.

Acces Direct, cea mai amendată emisiune

Episoadele din viața Veronicăi Stegaru și a soțului ei, Viorel au captat atenția publicului încă din această iarnă, iar chiar și acum povestea celor doi continuă pe micile ecrane.

Din ianuarie și până acum, emisiunea a luat amendă după amendă, dar episoadele cu Vulpița și Viorel sunt încă sunt difuzate, în ciuda sumelor mari de bani care au trebuit să fie plătite de Antena 1.

În șase luni, postul de televiziune a primit patru amenzi de la Consiliul Național al Audiovizualului.

Astfel, în februarie, Antena 1 a fost amendată pentru serialul Vulpița cu 100.000 de lei, circa 20.000 de euro.

În aprilie, postul a luat o nouă amendă, în valoare de 10.000 de lei.

Ultimele două amenzi sunt date această lună. Pe 4 iunie, postul TV a primit o amendă de 15.000 de lei, iar pe 16 iunie o sancțiune de 5.000 de ron. scrie infamilie