Tarom anulează cursele către șapte țări până pe 15 august

TAROM va suspenda, până pe 15 august 2020,

inclusiv, operarea curselor comerciale către Egipt, Israel, Iordania, Moldova, Serbia, Turcia şi Liban.

“Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate.

Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor”,

precizează reprezentanţii TAROM, informează Agerpres.

Hotărârea a fost luată ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de către autorităţi, dar sunt exceptate anumite

categorii de curse aeriene, respectiv cele care transportă mărfuri (cursele cargo), cursele speciale de intervenţie solicitate

de către autorităţi, cursele medicale, cursele care

transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, dar şi zborurile de repatriere (chartere speciale).

Anunțul a fost postat marţi, pe pagina de Facebook

a companiei. scrie infamilie.tv