Amenzi de până la 10.000 de lei pentru șoferi. Ce reguli trebuie respectate

Cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap riscă o amendă de până la 10.000 de lei.

Potrivit avocatnet.ro, noile modificări ale legii

pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele

cu handicap au dus la creșterea amenzilor pentru acele persoane

care ocupă aceste locuri speciale de parcare.

Astfel, persoanele care nu respectă regulile pot

fi amendați cu o sumă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei,

la care se poate adăuga și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilități.

Pe lângă această nouă modificare, există și alte măsuri de

care pot beneficia persoanele cu handicap.

Toate acestea se aplică începând cu sâmbătă,

25 iulie anul curent. scrie infamilie