SITUAȚIE ȘOCANTĂ PENTRU UN BUCUREȘTEAN, DIN CAUZA UNUI CONTROLOR STB. CUM A FOST UMILIT ȘI AMENDAT, DEȘI CIRCULA REGULAMENTAR: „VĂ BATEȚI JOC”

Situațiile șocante în care sunt implicați controlorii de STB din București nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Nu de puține ori au existat momente în care aceștia au fost agresivi cu unii călători,

chiar dacă ei circulau regulamentar. De asemenea, de foarte multe ori s-a întâmplat ca acești controlori să amendeze cetățenii pe nedrept și chiar să profite de pe urma lor. 

Un bucureștean a avut parte de o experiență șocantă, în această dimineață, atunci când a urcat într-un tramvai. Avea asupra sa cardul de călătorie, deci totul era regulamentar.

Nu a putut valida cardul și s-a ales cu suprataxă

Cu toate acestea, controlorii au profitat de faptul că bucureșteanul nu putea valida cardul de călătorie, deși încerca de mai bine de jumătate de minut, așa că explicațiile acestuia au fost în zadar, căci s-a ales cu suprataxă. Pe grupul de Facebook „Ești din Rahova dacă…”, bucureșteanul a povestit întreaga întâmplare.

„In aceasta dimineata am trecut printr-un eveniment neplăcut si dea dreptul dezgustător cu controlori de la STB din tramvaiul 32 si vreau sa aflu daca si voi ati patit asa ceva si cum trebuia procedat. Tocmai ce imi

cumpărasem un card nou cu călătorii pentru a merge legal cu mijlocul de transport. Inainte sa ma urc in tramvai, ii vad si pe domnii controlori, toate bune si frumoase ca doar imi cumpărasem card cu călătorii. Urc in tramvaiul 32,

ma apropi de cel mai apropiat aparat de validare, apropi cardul de el si realizez ca nu functioneaza, nu imi citeste cardul. Mai incerc odata, si inca

odata si inca odata si nimic, aparatul nu voia sa imi citească cardul. In momentul in care tot incercam sa imi validez cardul, se apropie si controlorii spre mine.

Inainte sa ma intrebe ei ceva, le explic situatia ca nu reusesc sa imi validez cardul si ca de 30 de secunde tot incerc sa fac acest lucru si fara nici un rezultat.
Controlorul cu o față de prost imi ia cardul si il aseaza de telefonul

lui si imi spune ca, cardul nu este validat si ii spun, pai asta stiu si eu, ma chinui de 30 de secunde sa il validez. Se uita la mine si imi spune ca imi da amenda pentru nevalidarea cardului, 50 de lei pe loc sau 500 de lei acasa.

Ma uit la el si il intreb, va bateti joc de mine? Adica cum sa imi dati amenda din vina aparatului care nu functioneaza sau a cardului prost facut? Si plus ca toti călători care au fost de langa acel aparat, au fost de fața ca am incercat

sa imi validez cardul, dar fara reușită. Pana la urma mi-au luat datele si de pe fostul abonament si mi-au pus amenda de 500 de lei pe el, moment

in care au si coborat din tramvai si eu dupa ei sa le dau o bancnota de 50 de lei sa imi deblocheze abonamentul si sa nu fiu nevoit

sa le platesc 500 de lei.
Si multumesc frumos celor care au sarit in ajutorul meu si au incercat sa ma ajute cu aceștia.. multumesc!” a scris acesta, pe rețeaua de socializare. scrie cancan.ro