Varstnicii peste 75 de ani, cu pensie sociala, primesc vouchere cu o saptamana inaintea alegerilor

Pensionarii cu venituri la nivelul pensiei sociale, care au peste 75 de ani, primesc vouchere de masa calda retroactiv pe 4 luni, cu cateva zile inaintea alegerilor parlamentare. Masura a fost aprobata in sedinta de Guvern de miercuri.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Bolos, a declarat, miercuri, dupa sedinta de Guvern, ca a fost aprobata o masura sociala, cu privire la beneficiarii de vouchere pentru masa calda.

Este vorba de aproximativ 300.000 de persoane cu varsta peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei sociale, care vor primi vouchere de masa calda, in valoare de 180 de lei pe luna.

„Dupa cum se cunoaste, valoarea unui astfel de tichet este de 180 de lei pe luna. Aceste tichete se vor repartiza in prima saptamana din luna decembrie a acestui an si se vor da retroactiv cu data la care a fost aprobata masura, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie,

asa incat toti beneficiarii, respectiv persoanele in varsta de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, respectiv 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei incarcati pe vouchere sau pe carduri in prima saptamana a lunii decembrie 2020”, a declarat Bolos.

Intrebat de jurnalisti de ce se dau aceste vouchere cu doar cateva zile inainte de alegerile parlamentare, Marcel Bolos a explicat faptul ca totul a fost calculat pe zile, astfel incat sa fie respectata procedura legala.

„In momentul de fata, procedura de achizitie publica este in curs de finalizare. Contractul de achizitie publica urmeaza sa fie semnat in saptamana care vine. Sunt 300.000 de beneficiari. Emitentii de carduri au nevoie de 10 zile conform contractului ca sa emita aceste carduri.

Aceste carduri se distribuie mai apoi catre prefecturi, de la prefecturi ajung la autoritatile publice locale si de la autoritatea publica locala ajunge la beneficiarul final. Este calculat pe zile. (..) E vorba de persoane care au o anumita varsta. Isi asteapta acest ajutor de la noi.

Calculele acestea le-am facut impreuna cu colegii si regimul acesta pentru 300.000 de beneficii de emitere a cardurilor si distribuirea lor nu este unul foarte simplu”, a spus Bolos.

Alegerile parlamentare sunt programate sa se desfasoare in data de 6 decembrie 2020. scrie fabricatinromania