OMS, despre pandemia de Covid-19: Evoluţia situaţiei în Europa este „foarte preocupantă”

Evoluţia pandemiei de COVID-19 este ″foarte preocupantă″⁣, chiar dacă situaţia nu este similară cu cea din perioada martie-aprilie,

a avertizat joi biroul regional european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP.

″Numărul de cazuri zilnice creşte, spitalizările, de asemenea. COVID-19 este de acum cea de-a cincea cauză de deces, iar pragul de 1.000

de decese zilnice a fost atins″⁣, a afirmat directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, cu prilejul unei conferinţe de presă online.

″Dacă înregistrăm de două până la de trei ori mai multe cazuri zilnice în comparaţie cu vârful lui aprilie, observăm totuşi de cinci ori mai puţine decese″⁣, a mai subliniat acesta.

Această diferenţă se explică, potrivit OMS, printr-o strategie de depistare mai completă decât în primăvară şi un număr mai ridicat de cazuri la tineri şi la persoane mai puţin vulnerabile.

Citând estimări epidemiologice, OMS avertizează în acelaşi timp că niveluri de mortalitate ″de patru până la cinci ori mai mari decât cele din aprilie″⁣ s-ar putea produce ″⁣până în ianuarie″⁣, dacă sunt aplicate

″⁣strategii prelungite de relaxare″⁣ a restricţiilor. Ceea ce justifică importanţa noilor măsuri care au fost luate recent de numeroase ţări din Europa pentru a încetini transmiterea virusului.

″Sunt răspunsuri adecvate şi necesare în contextul informaţiilor pe care le deţinem: transmiterea şi sursele de contaminare se produc

în locuinţe şi locurile publice interioare şi la persoanele care nu respectă corespunzător măsurile de autoprotecţie″⁣, a mai precizat Kluge.

Nu se pune încă problema de a generaliza din nou izolarea la domiciliu, potrivit OMS.

‘Situaţia nu ar fi sustenabilă. Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din martie, care a fost o încetare a activităţii. Presiunea şi pagubele colaterale asupra oamenilor ar fi prea ridicate’’, a spus acesta.

În special, ″trebuie luate toate măsurile pentru a menţine şcolile deschise″⁣, a susţinut responsabilul agenţiei ONU.

Zona europeană a OMS, care cuprinde 53 de ţări inclusiv Rusia, a raportat peste 7,25 de milioane de cazuri oficiale şi

aproape 250.000 de decese provocate de virus, potrivit statisticilor realizate de Organizaţie. scrie stirileprotv.ro