Calendar ortodox 18 octombrie. Sfântul Apostol Luca

Calendar ortodox 18 octombrie. Este mare sărbătoare pentru toți creștinii în această zi, pentru că are loc pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca.

Viața Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, sărbătorit pe 18 octombrie

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca a fost un mare învățat și a studiat greaca, medicina și artele în Antiohia Siriei.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca a sosit în Ierusalim chiar în vremea în care Iisus Hristos se întrupase și venise

printre muritori. Atunci, el a asculta predica Mântuitorului și a devenit unul dintre apostolii săi.

Sfântul Luca a fost foarte apropiat de Sfântul Pavel, cu care călătorea pentru a propovădui cuvântul lui

Dumnezeu. În Antiohia, cei doi apostoli au convertit păgâni, dar și evrei la creștinism.

După ce Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat în Roma, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca a continuat lucrarea sa, de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu, în Italia, Dalmația și Macedonia.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este considerat a fi fondatorul iconografiei creștine, el fiind primul care a pictat chipul Sfintei Fecioare Maria, dar și pe cele ale Sfinților Apostol Petru și Pavel.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte şi Evanghe­liste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Ucenic făcându-te Cuvântu­lui lui Dumnezeu, împreună cu Apostolul Pavel ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind Dum­nezeiască Evanghelie a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Ce sfinți mai sunt sărbătoriți

Tot pe 18 octombrie sunt sărbătoriți și următorii sfinți:

Sfântului Mucenic Marin cel Bătrân;

Sfântului Cuvios Iulian;

Cei patruzeci de sfinţi tineri;

Sfântul Mnason, episcopul Ciprului;

Sfinţii Mucenici Gavriil şi Chirmidol. scrie redactia.ro