Replica lui CTP pentru Patriarhul BOR: Argumentul autorității este o închisoare a gândirii. Iisus a spus să fim buni, nu proști

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a explicat, vineri seară, la emisiunea “Cap Limpede” de la Digi24, ce a vrut să spună prin comentariul scris la adresa Patriahului Bisericii Ortodoxe Române.

El a spus că nu poate răspunde jignirilor, dar că argumentul Patriarhului Daniel, de autoritate, este o “închisoare, o barieră a gândirii”.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Ați scris și ați vorbit despre acea declarație făcută de Patriarhul Daniel după terminarea slujbei de la moaștele Sf. Dimitrie din Capitală, ce au fost scoase într-o procesiune,

după care ați primit o replică din partea Patriarhiei. Apoi s-a revărsat un potop de critici la adresa dumneavoastră, din partea unor politicieni sau personaje.

Cristian Tudor Popescu: “De ce vreți să le numiți critici, când ele sunt înjurături, insulte, porcăieli, ocări, sudalme. Nu sunt critici. Critica se bazează pe fapte, rațiune, argumente. Ați văzut așa ceva?”

Claudiu Pândaru: Nu veți răspunde acestor jigniri.

CTP: “Nu. N-am cum. Cum să răspunzi cuiva care te înjură? Unei înjurături n-ai cum să-i răspunzi. Ea este valabilă în sine. Nu are vreun sens rațional. Cum s-o contrazici? Dacă cineva îmi spune «Te bag în mă-ta», eu pot să-l contrazic? Să-i spun că e o operație dificilă, având în vedere statutul meu fizic actual? Cum să răspunzi rațional?

Aici nu e vorba de mine. E vorba de o întrebare: A gândi, pentru un credincios, este un păcat?

Există în Biserică, de-a lungul timpului, această idee, mai explicit sau mai implicit, că oamenii trebuie să creadă, credinciosul trebuie să creadă, nu să gândească. Valoroasă este credința. Dacă începi să gândești, deja rezultă că nu ești un credincios adevărat.”

Claudiu Pândaru: Valoroasă e și iubirea în credința ortodoxă. În absența gândirii, nu ai cum să iubești.

CTP: “Asta credeți dumneavoastră. Dar, mulți credincioși și mulți capi ai Bisericii cred lucrul acesta, că iubirea e posibilă în absența rațiunii. De gândit, gândește toată lumea. De raționat, mai puțin.

Ce a spus Patriarhul Daniel? A spus: «Fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie ’89, comunismul a căzut peste câteva luni». A adresat această frază credincioșilor. Eu am comentat asta în felul următor: «Pentru a prosti oamenii, șarlatanul

Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică, o dă direct ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește» și urmează această frază a Patriarhului Daniel. S-a luat din asta, ce am spus eu «calul de bătaie este vita». Zbiară tot felul de inși că eu îi consider pe credincioșii ortodocși, ba chiar pe români – extensia s-a făcut imediat – vite.

Haideți să facem acest păcat, și anume să raționăm. Credincioșii deja au problemă: «Cine a spus ce a spus acea frază? A spus-o Patriarhul». Aici intervine o primă mizerie mentală, un prim fault, o defecțiune a minții – argumentul autorității, care este o specie de «argumentum ad hominem» (argument la persoană).

«Dacă a spus Patriarhul, atunci categoric este adevărat. Nu trebuie să ne mai gândim, dacă e adevărat sau nu, să încercăm să analizăm logic». Asta este o primă închisoare a gândirii, o închingare, o barieră pentru gândire – argumentul autorității. Sunt mult mai multe.

Ce spun eu aici? Eu spun: «O dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește». Rezultă de aici, logic, că nu păstorește decât vite? Nu! Dacă vrei să te consideri vită. Eu spun că Patriarhul păstorește oameni și vite. Strigătura nu poate fi adresată oamenilor, pentru că oamenii vor cădea pe gânduri și vor spune că așa ceva este o prostie”.

Claudiu Pândaru: Credeți că dacă acest cuvânt lipsea din textul dumneavoastră nu erați atacat la fel?

CTP: “Probabil mai ușor, mai modest, pentru că oamenii se leagă de cuvinte și uneori acestea te împiedică să gândești. Acesta este un cuvânt care le blochează mințile multora, dar el e pus acolo absolut justificat.

Ești «vită», adică ai un discernământ echivalent cu al vițelului care contemplă poarta nouă în raport cu cea veche, dacă iei de bună această frază: Interzis pupat moaște, rezultă căzut comunism. N-am spus că orice creștin ortodox este o vită”.

Claudiu Pândaru: Vă rog să le explicați oamenilor de acasă că toate explicațiile, argumentele, chiar și teologice pe care le dați nu vin dintr-o ură pe care dumneavoastră ați avea-o față de credință, că poate e nevoie să explicați și asta.

CTP: “Ura înseamnă, în primul rând, ignoranță. Toți acești oameni care mă urăsc pe mine pentru ceea ce spun habar n-au ceea ce pretind ei că apără. N-au citit Biblia, nu l-au citit pe Sfântul Augustin, să vadă cum spune «calea rațiunii nu este interzisă pe drumul spre Dumnezeu».

Am făcut o dată un experiment. I-am întrebat pe niște oameni de ce scrie pe cruce “INRI”? Habar n-aveau. INRI era crima comisă de Iisus, că s-a crezut regele evreilor și așa se scria pe cruce, deasupra: Iisus din Nazaret, Regele Iudeilor.

Eu nu ignor, eu știu ce a spus Iisus, i-am citit pe părinți ai Bisericii. Cum aș putea să urăsc? Dacă aș fi un urâtor, atunci aș fi în primul rând ignorant.

O frază, de la Nicolae Steinhardt, fost deținut în închisorile comuniste: «Iisus a spus să fim buni, nu proști»”. scrie digi24.ro