UNUL DINTRE CELE MAI MARI SECRETE ALE ELENEI CEAUȘESCU. DE CE ASCUNDEA MEREU O FRUNZĂ SUB COVOR

Marile secrete ale familiei Ceaușescu au început să iasă la iveală de abia după Revoluția din 1989. Până la acel moment,

în arhiva TVR nu exista nicio imagine din interiorul casei dictatorului și a soției acestuia, Elena.

În casa din cartierul numit ”Elita roșie” se păstrau multe secrete, cele mai multe luate în mormânt de soții Ceaușescu.

Cei care au lucrat pentru ei povestesc că Elena se comportau îngrozitor cu angajații.

Dumitru Burlan este fost locotenent de Securitate și sosie a dictatorului în anumite misiuni povește că la un moment dat, a avut ca sarcină să se ocupe de vila din Primăverii.

În postul de administrator al locuinței celor doi dictatori, Burlan putea observa tot ce se întâmplă în jurul cuplului prezidențial, scrie Impact.

Obsesia pentru curățenie a Elenei

Una dintre cele mai mari obsesii ale Elenei Ceaușescu era curățenia. Pentru a le verifica pe femeile

care se ocupau de igiena casei, ea așeza câte o frunză sub covoarele aflate în diferite încăperi.

După ce angajatele terminau curățenia, erau verificate la sânge de către distinsă, ducându-se glonț în locul cu pricina.

Dacă frunza ședea la locul în care a fost lăsată, cea care se ocupase de cameră era certată sau chiar înlocuită. scrie cancan.ro