Un alt “Colectiv”- Bilantul incendiului de la Spitalul din Piatra Neamt a crescut: 10 decedati

Zece pacienti  bolnavi de COVID si care erau intubati au decedat dupa ce un incendiu puternic a izbucnit sambata la Sectia

ATI din incinta Spitalului Judetean Piatra Neamt. Alte sapte persoane, intre care un medic care a suferit arsuri extinse, sunt in stare grava.

Acesta este cel mai grav bilant dupa tragedia de la Colectiv, iar Parchetul General a deschis o ancheta penala. Marea majoritate a spitalelor din Romania sunt in curs de acreditare, iar directorul ANMCS, Marius Filip, a declarat  ca existau o serie de nereguli la Spitalul Judetean Piatra Neamt in ceea ce priveste siguranta la incendii. Spitalul este in subordinea Consiliului Judetean Neamt.

„Un Colectiv, nu am alte cuvinte”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamt, Andrei Carabelea, care a spus ca a vazut cu ochii sai cum un barbat isi recunostea mama printre victime.

Momentan nu se stie de la ce a pornit incendiul, dar cu siguranta flacarile au fost amplificate de instalatiile de oxigen existente in salonul de terapie intensiva.

Un medic a suferit arsuri grave

Colegiul Medicilor din Romania exprima regretul si transmite condoleante pentru victimele incendiului din aceasta seara care s-a produs in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt.

„Suntem, de asemenea, alaturi de colegul nostru medic aflat de serviciu si care a suferit arsuri foarte grave in aceasta tragedie incercand, potrivit informatiilor, sa salveze pacientii. Sistemul de sanatate romanesc trebuie sa nu mai produca tragedii! Am avut incendiul de la Maternitatea Giulesti, iar acum aceasta tragedie care poate arata si infrastructura deficitara a spitalelor”, declara intr-un comunicat prof. dr. Daniel Coriu.

Medicul care a suferit arsuri grave in special pe membre are 42 de ani, era de garda si a sarit efectiv in flacari incercand sa salveze pacientii. El va fi transferat la Spitalul Floreasca din Capitala. scrie fabricatinromania