ZECI DE CANDELE ȘI FLORI ÎN FAȚA SPITALULUI DIN PIATRA NEAMȚ! RUDELE ÎNDURERATE AU ADUS UN ULTIM OMAGIU CELOR CARE S-AU STINS DIN VIAȚĂ ÎN INCENDIU

Treptele din fața Spitalului Județean din Piatra Neamț sunt pline de candele și flori aduse în memoria celor

care și-au pierdut vița în incendiul de sâmbătă. 10 pacienți cu COVID, aflați în stare foarte gravă, intubați, au murit în incendiul devastator.

Un ultim omagiu este adus în fața spitalului din Piatra Neamț. Oamenii au umplut treptele spitalului cu zeci de candele, în semn de respect pentru cei care s-au stins din viață.

Pe lângă lacrimi și durere tragicul eveniment a adus și multă revoltă.

Pacienții internați la Terapie Intensivă nu au avut nici-o șansă în cale flăcărilor ce au cuprins întreaga secție.

Incendiul a izbucnit undeva, după ora 18:30, moment în care pacienților intubați și în stare gravă le-a fost pecetluită soarta.

Opt dintre ei au murit acolo, iar alți doi în timp ce erau transferați în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului.

Pacienții care au reușit să scape din flăcări au fost mutați la Iași. La Piatra Neamț s-a deschis o anchetă penală și se fac cercetări pentru a stabili exact ce a provocat tragedia.

Spitalului Județean din Piatra Neamț, deficiențe în privința securității la incendiu

Potrivit Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, unitatea sanitară din Piatra Neamț nu era acreditată.

„Partea proastă este că spitalul nu a intrat în ciclul actual de acreditare, el este vizat abia pentru anul viitor pentru acreditare, dar de la ultima acreditare,

noi ne-am uitat rapid, așa, peste niște rezultate și tocmai în zona unde instituția trebuia să asigure siguranță personalului și pacienților

într-un plan de prevenire a incendiilor și evacuarea acestora, are patru indicatori cu neconformități, respectiv nu aveau responsabil pentru prevenirea incendiilor nominalizat pentru fiecare secție,

nu aveau responsabil de intervenție în caz de incendiu declanșat, nu aveau program de instruire, la ultima evaluare cam așa

se prezentau, din păcate. În secția ATI ai curent electric și sursă de oxigen, iar oxigenul în contact cu orice sursă de flacără sau cu grăsime explodează”, a declarat la Digi24 Marius Filip, director ANMCS. scrie cancan.ro