Vin ninsorile! Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a transmis prin directorul Elena Mateescu că vremea se va răci semnificativ în weekend.

Temperaturile vor scădea mai ales în partea de vest, centru și nord a țării. Aici nu vor depăși 9 grade Celsius, a spus directorul ANM, pentru Digi24.

E posibil să existe lapoviță și ninsoare în zonele mai joase din centrul și nordul României. De asemenea, la munte vor predomina ninsorile.

Vremea se răcește. Vine iarna în weekend

Tot sâmbătă și duminică se vor semnala precipitații și chiar ninsori în partea de vest. Acestea vor mai fi mai accentuate în cursul nopții.

„Pe măsură ce ne apropiem de finalul ultimei luni din această toamnă, putem spune că vremea își urmează parcursul normal. Sâmbătă și duminică vom observa o schimbare semnificativă, pentru că vremea se va răci mai ales în partea de vest, centru și nord a țării, unde vorbim de temperaturi maxime care nu vor mai depăși 9 grade Celsius, cu precipitații mai ales spre seară și parcursul nopții, chiar predominant sub formă de lapoviță și ninsoare și în zonele mai joase din partea de nord și centru a țării, iar la munte vor predomina ninsorile.

Este posibil și în partea de vest, centru și nord a țării să discutăm de precipitații mixte sau chiar ninsori, pe seară și în cursul nopții,” a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.

Administrația Națională de Meteorologie a trimis pe 16 noiembrie un buletin informativ pentru următoarele săptămâni.

Se precizează că vremea se va încadra în normalitatea perioadei pe care o traversăm, temperaturile fiind cele potrivite unui sfărșit de noiembrie.

La munte se anunță temperaturi pozitive și o medie cuprinsă între 3 și 6 grade, până la data de 20 noiembrie. Ulterior, vremea se va răci, iar la finalul intervalului de timp temperaturile maxime pentru toată zona montată vor fi în jur de 0 grade. scrie fanatik.ro