Carantina totala in doua mari orase. Se iese din casa doar cu declaratie

Autoritatile anunta implementarea de noi restrictii pentru sute de mii de romani. Doua orase mari intra in carantina.

Cele doua Municipii, Bistrita si Satu Mare, intra in carantina de joi, dupa ce incidenta cazurilor COVID-19 a depasit 9 respectiv 7 la mia de locuitori. De asemenea, vor intra in vigoare noi masuri de restrictie a circulatiei, iar cetatenii se vor intoarce la declaratia pe proprie raspundere.

In Municipiul Bistrita sunt probleme grave. Se intra in carantina zonala incepand de joi dimineata, ora 5:00, dupa ce incidenta cazurilor de COVID-19 a depasit 9 cazuri la mia de locuitori. Zona carantinata cuprinde si localitatile componente ale orasului Bistrita, si anume Ghinda, Sarata, Sigmir, Slatinita, Unirea si Viisoara, a anuntat Institutia Prefectului Bistrita Nasaud.

Situatia epidemiologica la nivelul judetului Bistrita-Nasaud, astazi, 18.11.2020, este urmatoarea:

• 4780 cazuri confirmate de CoVid-19;
• 202 decese;

• 3705 persoane externate (1535 externate vindecate/2170 externate);
• 1681 persoane in carantina;

• 868 persoane izolate;
• 207 teste, din care 188 la Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita, restul la laboratoare private.

De asemenea, si Municipiul Satu Mare intra in carantina zonala incepand cu data de 19 noiembrie, dupa ce incidenta cazurilor a ajuns la 7,4 la mia de locuitori. Se impun noi restrictii, iar cetatenii sunt nevoiti sa se intoarca la declaratia pe proprie raspundere.

Potrivit datelor publicate de Institutia Prefectului Satu Mare, la nivelul judetului Satu Mare, in data de 18 noiembrie 2020, se afla in carantina la domiciliu 1610 persoane. Totodata, pana miercuri, la Satu Mare s-au inregistrat 2123 vindecari si 51 decese cauzate de coronavirus.

Prefectul Radu Bud a analizat impreuna cu sefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne situatia la zi a imbolnavirilor cu virusul SARS-CoV-2, rata de cazuri la mia de locuitori din fiecare localitate a judetului si impunerea masurii de carantina sau justificarea neimpunerii acestei masuri in localitatile unde rata incidentei se apropie sau depaseste 6 cazuri la mia de locuitori, se arata in comunicatul publicat de Institutia Prefectului Satu Mare

”Membrii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Satu Mare considera ca masura carantinarii municipiului Satu Mare reprezinta o abordare mai stricta pe termen scurt care va aduce beneficii mai multe pe termen lung.

Este o masura dura, dar este important sa fie luata tinand cont atat de cresterea numarului de cazuri pozitive, cat si de faptul ca in momentul de fata toate cele 32 de paturi ATI de la Spitalul Municipal Carei si Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare sunt ocupate”, transmit reprezentantii CJSU Satu Mare.

Noile restrictii valabile in Bistrita si Satu Mare, incepand de joi, 19 Noiembrie:

Incepand de joi, cetatenii din zonele aflate in carantina se intorc la declaratiile pe proprie raspundere de fiecare data cand ies afara din case, iar persoanelor care nu au domiciliul pe raza localitatilor carantinate si se afla doar in tranzit le este interzisa oprirea in localitate.

De asemenea, sunt interzise organizarea si desfasurarea de mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de intruniri in spatii deschise, precum si a intrunirilor de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, sportive sau de divertisment in spatii inchise, dar si organizarea si desfasurarea spectacolelor de tipul drive-in.

Desfasurarea de reuniuni cu prilejul unor sarbatori, aniversari, petreceri in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private sunt de asemenea interzise, la fel ca organizarea de evenimente private in spatii deschise si/sau inchise. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licentiati in domeniul jocurilor de noroc este interzisa, exceptie facand agentiile cu sistem loto (bilete jucate in sistem automatizat) si loz.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfasoara activitati de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare si/sau bauturilor alcoolice si nonalcoolice, de tipul restaurantelor si cafenelelor, inclusiv al teraselor, in interiorul si/sau exteriorul cladirilor, va fi interzisa pe o perioada de 14 zile. Se permite in continuare comercializarea produselor doar in sistem “take-away” (la pachet) si/sau catering.