O SĂ FIE SAU NU VACCINUL ANTI-COVID OBLIGATORIU? RĂSPUNSUL OFERIT DE NELU TĂTARU

Noul virus continuă să facă ravagii la nivel global,

iar singura modalitate de a Îl opri pare să fie un vaccin.

Mai multe companii au anunțat că se află în faze finale ale

testării vaccinului anti-COVID.

Însă până la apariția acestora a fost lansată întrebarea dacă oamenii o să fie obligați să se vaccineze.

Recent, au apărut mai multe zvonuri conform cărora populația

o să fie obligată să se vaccineze.

Nelu Tătaru a vorbit pe margine acestui subiect și a declarat că vaccinarea este opțională.

„Vaccinul trebuie să fie opțional, dar recomand vaccinarea, pentru că sunt doar două căi prin care ne putem imuniza: fie făcând boala, fie prin vaccinare.

Dar văzând efectele groaznice pe care le dă boala,

fie că ne raportăm la numărul de decese raportate zilnic,

fie că vedem starea celor ajunși în stare gravă la ATI și care așteaptă să se vindece, cred că vaccinarea este

alternativa cea mai eficientă și recomandarea este să facem vaccinul, tocmai pentru siguranța pe care ne-o dă.

Trebuie să înțelegem că este o luptă pe care o dăm cu un inamic nevăzut și nu este numai lupta noastră,

a românilor, ci una la nivelul întregii planete”,

a declarat Nelu Tătaru, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit știripesurse.ro. scrie cancan.ro