S-a aflat! Cine este Flavia Groșan, medicul pneumolog cercetat după ce ar fi tratat pacienți Covid in cabinetul său. Ce medicamente le-ar fi prescris

Colegiul Medicilor din judeţul Bihor s-a autosesizat în cazul unui medic pneumolog care a tratat pacienți infectați cu virusul chinezesc chiar la ea în cabinet, fără a fi internați în spital. Iată ce medicament ar fi folosit doctorița pentru tratarea bolnavilor!

Medicul pneumolog din Oradea Flavia Groşan a afirmat că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 chiar în cabinetul privat. Doctorița a folosit scheme de tratament proprii în tratarea bolnavilor.

Flavia Groșan este un medic pneumolog cu experiență de peste 20 de ani

Medic primar pneumolog, Flavia Groșan a declarat că a tratat până acum circa 1000 de pacienți, dar cazurile nu erau atât de grave, ci mai degrabă, era vorba despre stadiul incipient al bolii.

Doctorița a tratat boala ca pe o pneumonie obișnuită, iar pacienții care se aflau în stări febrile ar fi trebuit să rămână acasă, nu la spital.

Medicul pneumolog are experiență de peste 20 de ani în pneumologie, iar Dr. Carmen Pantiș, președinta Colegiului Medicilor Bihor, a recunoscut că Flavia Groșan este extrem de bine pregătită în acest domeniu.

Pe pagina sa de Facebook, declarațiile medicului pneumolog au făcut furori și au adunat o mulțime de reacții. Cei mai mulți internauți o felicită pentru că a reușit să vindece un număr atât de mare de oameni.

Doctorița ar fi folosit un banal antibiotic în tratarea bolnavilor

Alexandru Rafila o contrazice pe Flavia Groșan și a precizat că tratamentul pe care un medic îl oferă unei persoane care suferă de SARS-CoV-2 trebuie să fie, fără excepții, cel pe care autoritățile l-au impus, nicidecum tratamente private.

Alexandru Rafila a mai declarat că personal, nu ar trata niciodată o persoană infectată cu COVID-19 după ureche, ci ar folosi cu strictețe tratamentul stabilit în protocolul Comisiei de boli infecțioase din România.

Doctorița Flavia Groșan a fost chemată la o discuție de către Colegiul Medicilor din România. Mai mulți medici români au blamat-o pe Flavia Groșan pentru schema de tratament pe care a folosit-o.

În tratarea virusului chinezesc ca pe o pneomonie atipică, Flavia Groșan a folosit un banal antibiotic.

“Eu nu am auzit de morți, eu nu am auzit că ar fi ajuns în spital. N-am auzit de eșecuri, au mers foarte bine. L-am luat, Covid-ul, nu mi-a fost frică de el deloc, am considerat că este o pneumonie mai ‘glamour’, un pic mai fițoasă, știți? Și l-am tratat ca atare. Nu mi-a fost frică de Covid”, a declarat medicul pneumolog. scrie spynews.ro